Luna trecută, Casa Naţională de Pensii (CNPAS) a virat contribuţii în valoare de 107 milioane de lei (25 milioane de euro) către fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II).
Contribuţia medie pe participant a scăzut de la 35,6 de lei în decembrie 2008 la 31,49 de lei la finele lunii noiembrie 2009.
Începând din luna mai a acestui an, activele fondurilor de pensii private obligatorii au sporit într-un ritm mai lent, sub 10%, comparativ cu 10-14% în primele patru luni ale anului, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP). Astfel, cele 12 fonduri active pe piaţă administrau la finele lunii noiembrie active în valoare de 225 de miliarde de lei (527 de milioane de euro), valoare de aproape trei ori mai mare comparativ cu datele înregistrate la finele anului trecut.
Numărul conturilor goale s-a redus la 360.000, reprezentând peste 7% din totalul conturilor de pensii private obligatorii. Pentru aceste persoane nu a fost virată nicio contribuţie din luna mai a anului 2008.
Cea mai mare parte a posesorilor conturilor goale (72%) sunt tineri cu vârsta până în 35 de ani. De asemenea, ponderea bărbaţilor în numărul total al participanţilor pentru care nu a fost virată nicio contribuţie este de 53%.
Primele cinci fonduri de pensii, din punctul de vedere al numărului de participanţi, au cumulat 81% din numărul conturilor goale. Ponderea conturilor goale în total conturi se prezintă astfel:
ING – 26%AZT Viitorul Tău (Allianz-Ţiriac) – 25%Aripi (Generali) – 11%Pensia Viva (Aviva) – 10%Eureko – 9%
În funcţie de regiunile de dezvoltare a ţării, mai mult de un sfert dintre participanţii la sistemul de pensii privat sunt din regiunea Bucureşti-Ilfov, aproape 12% din regiunea Nord-Vest şi, respectiv, Centru. Regiunile Nord-Est, Sud, Ves