Investiţia totală în parcul aerospaţial de la Ghimbav se ridică la 92 milioane euro şi se va derula pe o perioadă de trei ani. În prima etapă, vor angaja 300 de oameni, pentru ca la final să existe circa 700 angajaţi
Directorul general al companiei IAR Ghimbav, Neculai Banea, se află în aceste zile la Bucureşti pentru a negocia cedarea prin superficie a terenului de 60.000 de metri pătraţi din proprietatea companiei către firma Premium Aerotec. „Practic, din momentul în care se va ajunge la un consens, acordul se va putea semna, iar cei de la Premium Aerotec se vor putea apuca de construcţia fabricii”, a declarat, ieri, liderul sindicaliştilor de pe platforma IAR Ghimbav, Şuba Arpad. Acesta a estimat că noua companie va putea demara producţia la cel târziu 1 aprilie, „asta dacă şi vremea va fi favorabilă”.
Premium Aerotec, parte a grupului EADS, va investi la Ghimbav 90 de milioane de euro în construcţia unei fabrici care va produce piese pentru Airbus. Claudiu Stafie, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei a declarat în urmă cu zece zile că „autorităţile române vor să dezvolte, la Braşov, un parc tehnologic aerospaţial. De trei luni, se negociază cu cei de la Premium Aerotec. Compania membră EADS vrea să construiască o hală de producţie de componente pentru Airbus pe un teren al IAR Ghimbav, până în aprilie 2010. Investiţia totală se ridică la 92 milioane euro şi se va derula pe o perioadă de trei ani. În prima etapă, vor angaja 300 de oameni, pentru ca la final să existe circa 700 angajaţi”.
Guvernul a aprobat deja o garanţie de stat de peste 10 milioane de euro pentru susţinerea acestei investiţii. Acţionarii companiei braşovene au aprobat, luna trecută, cedarea unui teren de 60 de hectare pe care să fie construită fabrica Premium Aerotec. Premium Aerotec este deţinută 100% de Grupul EADS NV. Compania deţine fabrici la Varel, N