De ce PSD a ales această contestare în trombă, care riscă să devină un dezastru imagistic pentru partid şi şeful său? De ce nu a decis măcar acum, după o renumărare a voturilor nule, să recunoască rezultatul alegerilor? De ce caută să se discrediteze cu orice preţ?
Nu ştiu cum se face, dar, în aceste zile, totul pare să fie împotriva lui Mircea Geoană. După ce s-a lăsat păcălit de exit-poll-uri contrafăcute şi a ţopăit fericit, după ce a declarat alegerile un succes pentru democraţia românească, crezându-se preşedinte pe cinci ani, a avut dimineaţa surpriza neplăcută să se vadă învins la o diferenţă de peste 70.000 de voturi de Traian Băsescu.
Aici, Geoană ar fi trebuit să se oprească, să se declare învins şi să-şi felicite adversarul. N-a făcut astfel. PSD, prin vocile unor Nica, Dragnea sau Duvăz, a lansat teza fraudei infernale comise de PD-L şi s-a pretat la o stranie aritmetică pentru a dovedi că cel puţin jumătate din voturile din străinătate au fost adăugate în favoarea lui Băsescu de forţe misterioase din consulatele României.
Secondaţi de entuziasmul PNL, pesediştii au depus la Curtea Constituţională o cerere de invalidare a alegerilor şi de repetare a celui de-al doilea tur, cerere susţinută de presupuse camioane de probe. CCR a cerut BEC renumărarea tuturor voturilor nule (ce păreau a fi prea multe în acest caz peste 130.000). BEC s-a conformat şi luni dimineaţa (când scriu acest text) se vedeau rezultatele destul de interesante.
Diferenţa absolută dintre Băsescu şi Geoană creşte cu puţin, în loc să scadă masiv, aşa cum şi-ar fi dorit PSD, atunci când, din voturile nule, sunt recuperate voturi în favoarea unuia dintre cei doi candidaţi. Renumărarea voturilor nule nu poate conduce la reluarea turului doi, deoarece nu se schimbă, ci se confirmă rezultatul alegerilor şi ordinea candidaţilor.
Diferenţa relativă din