România a ajuns la două decenii de capitalism. Cum ne situăm faţă de 1989, mai ales din punct de vedere economico-social? Ce am învăţat din această experienţă? Ce s-a întâmplat cu economia noastră şubredă după apariţia crizei economice? Patronatele şi sindicatele dau vina pe instituţiile statului pentru starea economiei, iar analiştii spun că ne mai trebuie 20 de ani de acum înainte ca să ne revenim.
Zilele acestea se împlinesc 20 de ani de când România a trecut la alt tip de organizare, mai exact, de la socialism la capitalism. Dar ceea ce s-a întâmplat la noi în ultimii 20 de ani nu prea seamănă cu capitalismul explicat în manualele de economie, ci cu o struţo-cămilă specific românească.
Din punct de vedere instituţional, ne-am trezit intraţi în Uniunea Europeană şi în NATO. Am trecut de la valuta de referinţă - dolarul - la o monedă de referinţă mai nouă - euro - specifică zonei în care trăim (UE), urmând ca din 2015 să adoptăm euro ca şi monedă naţională, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii. Liberalizarea preţurilor, libera circulaţie a mărfurilor şi a persoanelor au făcut să avem acces la lumea occidentală. Putem pleca liberi în orice colţ al lumii, putem vizita ce locuri dorim, important este să avem cu ce. În urmă cu 20 de ani existau bani, dar nu aveai ce cumpăra cu ei şi nici nu puteai călători. Acum, există produse şi servicii cu duiumul, dar oamenii nu au bani să-şi satisfacă nevoile aşa cum ar trebui. Dacă în 1989, oamenii stăteau la cozi la alimente, acum stau la ghişeele diverselor instituţii de stat - pentru a-şi achita dările sau chiar la instituţii de credit - pentru a-şi plăti ratele bancare. Ca şi similitudini, la începutul capitalismului în România, majoritatea angajaţilor câştigau 2.000-2.500 de lei pe lună, dar şi acum există salarii de 2.500 de lei pe lună, numai la anumite categorii sociale, însă puterea de cumpărare este