Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zicu a depus memoriu la LPF să devină jucător liber de contract

Publicat in Adevarul, marți 15 decembrie 2009 ·

Mijlocaşul dinamovist Ianis Zicu a depus la Liga Profesionistă de Fotbal un memoriu prin care solicită să devină jucător liber de contract, invocând întârzierea drepturilor salariale de către club, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, agentul jucătorului, Victor Becali.

"Ianis Zicu a depus un memoriu la ligă să devină jucător liber pe baza întârzierilor salriale. Nu avea alte motive. Eu nu am nicio ofertă pentru el. Ce ofertă să am? Unde a jucat Zicu în ultima vreme ca să am oferte pentru el? Acum nu ştiu dacă poate deveni jucător liber pentru că nu eu am depus memoriul, el singur l-a depus. Se judecă, dar să vedem ce se decide. Unde să se ducă Zicu? El crede că dacă a depus memoriu gata se rezolvă tot şi devine jucător liber. Să vedem ce va fi, pentru că Dinamo nu se poate prezenta astăzi", a declarat Becali.

Ianis Zicu face parte din lotul FC Dinamo care a plecat, marţi dimineaţă, la Atena, în vederea meciului cu Panathinaikos, din ultima etapă a grupei F a Ligii Europa.

"Nu se poate spune că Dinamo şi-a bătut joc de el, clubul a cheltuit nişte bani în timpul cît a fost accidentat şi nu ştiu de ce a procedat Ianis aşa . Am avut mare încredere în el, ni l-am dorit mult la echipă, cred că e un moment de rătăcire în ceea ce-l priveşte. Poate a şi fost sfătuit greşit de către prieteni, dar mai mult nu cred că are rost să comentez. Îmi doresc să intre în teren la Atena şi să facă ceea ce ştie cel mai bine, să fie din nou jucătorul pe care îl ştim", a reacţionat Vasile Turcu.

"Nu pot sa cred ca Zicu si-a depus actele sa devina liber de contract! Dinamo il plateste de trei ani, nu pot sa cred ca a facut asta! Trei ani i-am dat bani, iar el nu a jucat nimic. Ba probleme cu mama, ba cu tata, ba cu sotia. Noi am fost alaturi de el mereu", a spus Cristi Borcea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România nu va participa la reuniunea convocată de Macron la Paris, a anunțat Cristian Diaconescu. Cum motivează absența țării noastre de la discuțiile despre „securitatea europeană”

HotNews acum 3 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pentru apărare și siguranță națională, a declarat, dumincă seară, că România nu va lua parte la reuniunea pe care a convocat-o președintele francez Emmanuel Macron, luni, la Paris, pentru discuții despre s

SuperLiga: FCSB a urcat pe primul loc, după victoria cu Gloria Buzău

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus pe terenul echipei Gloria Buzău, scor 2-0, într-o partidă disputată în etapa cu numărul 27 din SuperLiga. Din cauza ninsorii abundente, startul partidei din Crâng a fost amânat, însă meciul a început cu 15 minute mai târziu decât era

Marcel Ciolacu anunţă că de săptămâna viitoare Cazinoul din Constanţa va fi deschis publicului: „Mă bucur imens că încă un obiectiv pe care l-am început când eram vicepremier acum îl finalizez când sunt prim-ministru” VIDEO

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că săptămâna viitoare se termină, după cinci ani, refacerea Cazinoului din Constanţa, iar „superba clădire” va putea fi vizitată în sfârşit de către public. Anunţul a fost făcut chiar de Ciolacu, care a postat pe TikT

Vreme rece și ninsori în București. Strat de zăpadă de 12 centimetri. Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică seară, o nouă prognoză specială pentru Bucureşti, avertizând că până miercuri dimineaţă vremea va fi rece, va ninge, iar stratul de zăpadă depus va atinge 12 centimetri grosime. Potrivit Administraţiei Naţionale de Met

„Un semnal foarte prost pentru noi”. Nicușor Dan, solicitare pentru președintele Bolojan și ministrul Hurezeanu

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, și ministrul român de Externe, Emil Hurezeanu, au „obligația să obțină un loc la masa discuțiilor de la Paris”, convocate de urgență de Emmanuel Macron, pentru a discuta despre „securitatea european

STB: Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe linia de tramvai, pentru a preveni alunecările pe șine, din cauza vremii

G4Media acum 4 ore
Autobuzele nu vor mai circula până miercuri pe calea de rulare a tramvaielor pentru a preveni dificultăţile la frânare cauzate de alunecare pe şinele de tramvai, pe fondul avertizărilor meteorologice din Capitală, a anunţat, duminică seara, Societat

Ianis Hagi, din nou DECISIV pentru Rangers » Românul a provocat 2 autogoluri ale aceluiași jucător

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
s-a impus în deplasare cu , scor 3-1, grație unor contribuții decisive ale lui . Internaționalul român a provocat două autogoluri al căror autor a fost același jucător, Jamie McCart. Au marcat Hearts Antrenor Rangers Antrenor

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric luni, 17 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de s

Exclusivitate Reuters: SUA consultă aliaţii europeni despre garantarea securităţii Ucrainei

Mediafax acum 6 ore
Documentul, care conţine şase puncte şi întrebări, vine într-un moment sensibil, la doar câteva zile după ce preşedintele Donald Trump a provocat îngrijorare în rândul aliaţilor prin convorbirea telefonică neprogramată cu Vladimir Putin, în care a a

Generalul Cătălin Zisu a cerut trecerea în rezervă

Mediafax acum 4 ore
Şeful Comandamentului Logistic Întrunit a transmis, prin avocata sa, un comunicat de presă, informează Gândul. „În ultimele zile, în mass-media au fost vehiculate diverse informaţii, în mare parte neadevărate, care au creat confuzie şi au adus grave

Vremea

București
acum

-4°
lun.

-4°/-1°
mar.

-3°/-0°
mie.

-5°/-0°
joi

-4°/-1°
Iasi
acum

-6°
lun.

-6°/1°
mar.

-4°/2°
mie.

-3°/2°
joi

-4°/-0°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/3°
mar.

2°/3°
mie.

1°/3°
joi

-1°/2°
Cluj-Napoca
acum

-7°
lun.

-7°/1°
mar.

-4°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/0°
Timisoara
acum

-2°
lun.

-2°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°