Dragul meu Amărel, e o dovadă a tinereţii tale debordante şi a naivităţii specifice vârstei că vrei să termini totul prea rapid. De ce te precipiţi în halul ăsta? Ce-i cu graba asta de parcă s-ar apropia Apocalipsa mai repede decât crăciunul, pfui drace! Unde mai e distracţia dacă tu duci una-două în paragină şi-n fum de pucioasă ţărişoara asta slabă de înger de care te ocupi? Ce naiba te-am învăţat? Ai văzut, totul a mers la fix când ai ascultat de sfaturile pe care ţi le-am transmis data trecută prin sărmanul C.S.Lewis. Unde ţi-e imaginaţia, dragă Amărel? Te repeţi prea mult! Iarăşi i-ai întors pe ăştia la discuţia pe Constituţie, iar se bat acum pe interpretări. Cine dă premierul, bla, bla? preşedintele, partidul, majoritatea? Plictisitor! Iarăşi l-ai infiltrat la Cotroceni pe bătrânul marinar care are rău de mare liniştită. Nu-ţi place deloc inovaţia în rău. Iar l-ai gâdilat sub coadă p’ăla micu din lesa lui Băsescu şi acum vrea să revină în glorie prim-ministru. Ce urmează? Negocieri inutile, planuri anticriză de nota 1, demiteri, suspendări. Le-am văzut pe toate, joci la sigur. Slab, slab. Nu ţi-am spus de-atâtea ori să nu joci mărunt, dragul meu? Ce a fost toată întunecimea din campania electorală? Casete, noroi, apocalipse, spaime de Evul Mediu! Trezeşte-te, băiete, suntem în mileniul III. Acum sunt apreciate nuanţele, fineţurile, inteligenţa. Se caută umorul de calitate, suspansul. Atacurile cu mănuşi, nu loviturile de topor, capcanele elaborate, nu strigătele pe stradă. În stilul ăsta duci de râpă marketingul drăcesc. Da, ai avut şi mişcări inspirate, nu zic nu. Vizita de noapte la Malefic, cu poze cu tot, briliant! Şi mâncărimea pe care ai pisat-o în fundul mogulului petrolier… nu m-aş fi gândit! Nici euforia generală din Noaptea Valpurgică a alegerilor n-a fost rea, deşi puţin cam exagerată. Scena cu fraudarea alegerilor ai furat-o mişeleşte din