Dinamovistul Adrian Cristea şi-a surclasat oponenţii la partida de poker organizată in noaptea de joi spre vineri, intr-un restaurant bucureştean, “curăţandu-i” de 30.000 de euro atat pe stelişti, cat şi pe colegii săi de la Dinamo.
Deşi se plâng că au salarii mici şi că nu-şi primesc primele la timp, steliştii şi dinamoviştii prezenţi la petrecerea comună de la sfârşitul săptămânii trecute, într-unul din separeurile unui local din Capitală, au jucat poker pe sume fabuloase. Miza totală a pariurilor celor care s-au aşezat la masa de joc s-a ridicat la câteva zeci de mii de euro, potul şi pierderile fiind împărţite frăţeşte de echipierii celor două rivale din campionat.
Tamaş şi Tudose, păcălicii nopţii
Printre păgubiţii nopţii s-au aflat dinamovistul Gabi Tamaş, care a pierdut aproape 20.000 de euro, şi stelistul Alexandru Tudose, care a trecut în buzunarele colegilor de masă peste 25.000 de euro, în condiţiile în care are un salariu anual de doar 60.000 de euro. Cel care le-a scos pokerul din cap a fost Adrian Cristea, care a câştigat în total 30.000 de euro.
Adică jumătate din salariul pe care îl încasează de la Dinamo, pe sezon! Golanski, polonezul Stelei, a ieşit şi el pe plus, luând 15.000 de euro. Ceilalţi participanţi la partidă au câştigat sau au pierdut sume derizorii.
Lista celor prezenţi la cheful condimentat cu vin roşu şi cu poker s-a mai mărit cu numele stelistului Janos Szekely, care, deşi nu s-a omorât cu băutura, a rupt în două cărţile de joc.
Băgaţi mai devreme în cantonament
Ţinând cont de importanţa meciului din Europa League şi ca urmare a dezvăluirilor despre viaţa extrasportivă a fotbaliştilor dinamovişti, precum şi de frica altor escapade nocturne, conducerea clubului a hotărât ca echipa să intre în cantonament la Săftica încă de ieri. D