Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Danezii au dat o avere sa citeasca repartitoare

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 15 decembrie 2009 ·

Pe timp de criza, compania Elsaco a realizat o tranzactie record. Mai exact, jumatate din actiunile firmei Elsaco Repartitoare au fost achizitionate de firma daneza Brunata cu trei milioane de euro. Negocierile intre actionarii celor doua firme au inceput inca din vara 2007, iar valoarea tranzactiei a fost stabilita in functie de cifra de afaceri a firmei, de profit si pe baza mai multor auditari efectuate in tot acest timp. La nivelul tarii jumatate din apartamente, respectiv aproape doua milioane, au montate repartitoare de costuri, in portofoliul firmei Elsaco Repartitoare figurand 700.000 dintre acestea. Valeriu Iftime, unul din actionarii societatii Elsaco, a precizat ca, daca tranzactia nu s-ar fi incheiat intr-un an de criza, pretul actiunilor ar fi fost si mai mare. "Previziunile de acum doi ani, cand au fost demarate negocierile, nu s-au mai adeverit si, din cauza acestui blocaj, nu am putut obtine un pret mai bun. Firma Elsaco Brunata se va ocupa doar de domeniul rezidentiale, contorizare si repartitoare", a declarat Valeriu Iftime. Aceasta inseamna ca firma se va ocupa cu montarea, citirea si intretinerea repartitoarelor din locuintele private. Societatea Elsaco Electronic va efectua lucrari de instalatii pana la scarile blocurilor. Omul de afaceri a adaugat ca firma daneza este unul dintre cei mai mari producatori de repartitoare de la nivel mondial, iar tinta acestei asocieri este cresterea portofoliului de repartitoare la 1.200.000, in conditiile in care se prognozeaza ca anul viitor sa se deblocheze piata, iar pana in 2011 sa se finalizeze procesul de montare a acestora. Ulterior compania se va axa pe energia neconventionala, respectiv panouri solare. Partener cu un secol de experienta Potrivit bilantului pe 2008 depus la Directia Generala a Finantelor Publice, societatea Elsaco Brunata a avut afaceri de 14,4 milioane de lei si a obtinut un profit de 1

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Război în Ucraina, ziua 1.536. Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Press Alert acum o ora
Ministerul Apărării Naționale reacționează după cel mai mare atac rusesc în Ucraina, la granița României, și anunță că forțele Federației Ruse au executat atacuri cu drone în zona localităților Ismail și Chilia, în proximitatea frontierei fluviale c

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 3 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

România și alte patru state UE se opun unui nou acord comercial pentru produse agricole cu Ucraina

Adevarul acum o ora
România, Polonia, Ungaria, Slovacia și Bulgaria și-au exprimat marți opoziția față de o propunere de acord comercial revizuit între Uniunea Europeană și Ucraina, invocând îngrijorări privind posibila destabilizare a piețelor agricole din UE.

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/31°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°