Ar vorbi ore în şir, povestind despre viaţa lui şi peripeţiile prin care a trecut. Nea Gheorghe a fost mecanic, apoi fierar şi a luptat în al Doilea Război Mondial.
S-a născut într-un sat din judeţul Argeş, iar în 1938 s-a mutat în judeţul Constanţa, la Brebeni. Pe vremea aceea, satul era animat, iar râsetele copiilor răsunau pe uliţă. Acum, în micul cătun din sudul judeţului mai trăiesc doar zece familii. Fără biserică, fără şcoală, fără butic la colţul uliţei, într-o pustietate apăsătoare. Veteranul satului Nea Gheorghe e cel mai bătrân localnic. Deşi a înfruntat multe greutăţi şi a trecut printr-un război, nea Gheorghe a ştiut să îmbătrânească frumos. E zâmbitor, glumeţ şi tare bucuros de oaspeţi. Ar vorbi întruna. La fel şi nevasta lui, tuşa Ioana. S-au iubit şi s-au respectat toată viaţa. Şi au îmbătrânit împreună. A fost fierarul satului şi al colectivului, pe vremuri, aşa cum el însuşi povesteşte cu nostalgie. Oamenii din Brebeni, dar şi din satele vecine, veneau la nea Gheorghe ca să le meşterească vreo unealtă. Acum bătrânul trăieşte dintr-o pensie de 600 de lei, de la CAP, şi pentru veterani de război. „Mai primeam vreo două milioane pensie pentru meseria pe care am avut-o, dar mi-au sistat-o ăia de la guvern. Li se părea că iau prea mult“, spune nea Gheorghe. Mai meştereşte şi acum în atelier, cu aceeaşi plăcere, pentru că meseria lui i-a fost dragă toată viaţa. Acum câţiva ani, atelierul lui a ars, iar bătrânul a fost foarte mâhnit. „Aveam toate materialele acolo, toate maşinile şi sculele cu care lucram“, spune nea Gheorghe cu tristeţe. Toată viaţa a muncit pentru copii - cei trei băieţi care s-au căsătorit şi au plecat la oraş. Acum, cei doi bătrâni au rămas singuri. Merg la magazin peste deal, la Rariştea. Biserică n-au în sat, iar la sărbătorile mari nea Gheorghe şi nevasta lui dau fuga la Peştera Sfântului Apostol Andrei, care e la câţiva kilom