Sanda Ţăranu rămâne figura emblematică atât a Televiziunii Române, cât şi a unei perioade marcante pentru români. Ziarul „Adevărul“ demarează campania „Vedete de altădată“, menită să readucă în prim plan personalităţile care au făcut istorie înainte de ’89. Timp de câteva săptămâni, în fiecare miercuri, veţi putea citi interviuri cu Sanda Ţăranu, Viorica Bucur, Marius Ţeicu şi Cristiana Bota.
„Adevărul": Aveţi aproape 40 de ani la Televiziune Română...
Sanda Ţăranu: Sunt o longevivă (râde). Puteau să renunţe la mine, nu-i aşa? Şi atunci mă duceam în teatru, ce mi-am dorit dintotdeauna. Dar, probabil, rostul meu a fost să fiu acolo. Şi mi-a fost dat să înţeleg că, uneori, ne cramponăm de nişte lucruri pe care ţinem cu tot dinadinsul să le facem. Trebuia să fiu la TVR. Am rămas cu ideea că venim pe lume cu un rost. Desigur, există şi unele regrete. Vedeţi dumneavoastră, televiziunea reflectă viaţa noastră de astăzi.
Ea răspunde comandamentelor zilei, tuturor crizelor prin care trecem, acestei perioade de tranziţie care nu se mai sfârşeşte. Aşa cum e viaţa noastră, aşa se vede la televizor. Încerc să judec corect şi să nu mă las influenţată. Aşa că închid televizorul, mă duc la cartea mea. Nu am crezut că o să ajung să nu mă mai uit la televizor ca să mă protejez.
Mai aveţi sentimentul că v-aţi ratat cariera de actriţă?
Da, îl am şi acum. Am fost eleva maestrului Alexandru Finţi, care a ţinut foarte mult la mine. Era un pedagog excelent şi avea vocaţie pentru asta. A crezut că o să fac teatru, aşa cum am crezut şi eu, de altfel. S-a supărat foarte rău pe mine pentru că am refuzat repartiţia în teatru. Mi-a trimis vorbă prin colegi: «Nu vreau să o văd. Să nu încerce să intre în vorbă cu mine».
După cinci ani, m-am întâlnit cu el în holul televiziunii. Era undeva în spate, iar eu la intrare. Nu ştiam ce să fac. M-a văzut şi ne-am trezit
