Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vanghelie Filmuletul referitor la mita este semitrucat

Publicat in Ziua Constanta, marți 15 decembrie 2009 ·

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, consideră că apariţia în mass-media a unui filmuleţ care sugerează că s-ar da bani conducerii partidului pentru un loc eligibil într-un colegiu la parlamentare, este 'o mizerie care face parte dintr-o strategie care urmează campaniilor electorale'. Marian Vanghelie nu ştie cine ar fi putut filma o astfel de scenă 'semitrucată', dar a făcut aluzie că ar exista în interiorul PSD 'unii care ar dori să aibă o conducere comodă'. 'Nu, o să aibă o conducere pe care o dorim noi, o conducere competentă şi care se bate pe principii social-democrate', a avertizat el. El nu a negat că există donaţii în PSD, la fel ca în orice partid, dar a arătat că nimeni nu a impus o limită în acest sens, şi, mai mult, că nu toţi cei care au candidat au dat bani. 'Asta e problema în România - când vom depăşi etapele astea mizerabile, care nu au nicio valoare. Dacă se dădeau (n.r. - în filmuleţ) 5 milioane de euro da, Mircea Geoană avea o problemă', a spus Vanghelie. Potrivit acestuia, filmuleţul este 'semitrucat', fiind puse cap la cap 'nişte lucruri aranjate şi, în momentul în care se vine cu banii, se focusează'. 'Haideţi să fim serioşi, cu 5.000 de euro nici măcar nu putea să plătească afişele 'candidatului X'. Se dă chitanţă (la donaţii - n.r.) Nu există nicio limită minimă, fiecare dă ce poate, unii pot, unii nu pot. Dacă am face numai pentru cei cu bani, ar însemna că foarte mulţi oameni pregătiţi nu ar mai putea să intre în competiţie. Noi suntem un partid social-democrat şi încercăm să îmbinăm aceste lucruri. (...) Cred că acolo este o chestie semitrucată, este o mizerie care nu are nicio valoare', a spus Vanghelie. El a susţinut că nu a ţinut cont în privinţa candidaţilor la parlamentare şi europarlamentare 'nici de ceea ce a spus Mircea Geoană, nici de conducerea Bucureştiului', pentru că a vrut să atragă cei mai competenţi oameni.

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum o ora
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 34 minute
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Marea Britanie şi Franţa colaborează cu Ucraina la un plan de „încetare a luptelor”. Keir Starmer: „Un pas în direcţia bună” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat, duminică, 2 martie, că Marea Britanie şi Franţa lucrează împreună la un plan pentru a opri luptele dintre Ucraina şi Rusia, cu doar câteva ore înainte de un summit al celor aproximativ 15 lideri europeni la

UE își va crește cheltuielile pentru apărare. Ursula von der Leyen: „Slăbiciunea generează mai mult război”

HotNews acum 20 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa duminică la summitul de la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană și sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană își va crește cheltu

O navă spaţială privată americană a aterizat pe Lună

HotNews acum o ora
O companie americană a reuşit, duminică, aterizarea navei sale spaţiale pe Lună, devenind a doua companie privată care atinge acest obiectiv, după cum a arătat transmisiunea în direct a misiunii, potrivit AFP. Blue Ghost Mission 1 a Firefly Aerospac

Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, întreprinzând în acelaşi timp o creştere a apărării europene

News.ro acum 42 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, spune că va „sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina” în timpul summitului de apărare de la Londra. „În drum spre Londra pentru a sublinia sprijinul continuu al Europei pentru Ucraina

Britanicii, francezii şi ucrainenii vor propune SUA un plan de încetare a focului în Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Keir Starmer a declarat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina sunt de acord să lucreze la un plan de încetare a focului pe care să-l prezinte Statelor Unite, potrivit AP. Duminică, Starmer organizează la Londra Summitul liderilor privind Ucraina. Pri

Coloane de maşini pe Valea Prahovei. Autorităţile recomandă folosirea rutelor alternative

Mediafax acum 23 minute
Autorităţile avertizează că duminică după amiază s-au format coloane de maşini pe Valea Prahovei. De aceea, şoferilor li se recomandă să folosească rute alternative. Duminică, la ora 13:30, este aglomeraţie pe sensul dinspre Braşov către Ploieşti al

1.000 de fiole, susceptibile a fi substanţe dopante de risc, descoperite în bagajele unui ucrainean, la vama Halmeu - FOTO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră au descHis dosar penal unui cetăţean ucrainean care a încercat să introducă în ţară, ascunse în bagajele personale, 1.000 de fiole susceptibile a fi substanţe dopante de risc. ”Azi dimineaţă, în jurul orei 3.40, în Punctul de

Summit la Londra al liderilor europeni pe tema războiului din Ucraina și a apărării Europei. Ilie Bolojan și-a anunțat participarea / Va fi prezent și Zelenski

HotNews acum 7 ore
Prim-ministrul Regatului Unit, Keir Starmer, organizează duminică la Londra o întâlnire cu mai mulți lideri europeni pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. Evenimentul la care participă și președintele interimar al Români

Vremea

București
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/15°
Constanta
acum

dum.

4°/6°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
Timisoara
acum

dum.

2°/8°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°