Situatie tensionata între Consiliile Judetene Mures si Brasov. Marul discordiei îl reprezinta refuzul administratiei judetene din Brasov de a achita în conturile Asociatiei Intercomunitare „Centrul Transilvaniei” suma de 3,5 milioane lei, reprezentând participarea la un proiect regional care prevedea dotarea cu aparatura si utilaje performante pentru interventia în situatii de urgenta.
Proiectul a fost depus în iarna anului 2008, cele sase judete ale asociatiei, Mures, Brasov, Harghita, Sibiu, Alba si Covasna angajându-se sa suporte integral investitiile, care vor fi recuperate în mare parte, dupa ce Uniunea Europeana va rambursa cota parte de cheltuieli. „Nu este corect si nici fair-play fata de celelalte judete ca Brasovul sa beneficieze de aceste utilaje fara a plati vreun ban. I-am cerut domnului presedinte de la Brasov sa-si onoreze aceste obligatii, pentru ca este nesportiv ca pe spinarea noastra sa beneficieze de dotarile pentru situatiile de urgenta, dar, desi a trecut o luna de când i-am trimis o adresa, nu am primit niciun raspuns”, a declarat Lokodi Edita Emoke, presedintele CJ Mures.
De partea cealalta, presedintele CJ Brasov, Aristotel Cancescu, a precizat ca neplacuta situatie este cauzata de criza financiara care a afectat si administratia judetului Brasov, criza cauzata de modul defectuos în care este guvernata tara. „Din pacate actuala guvernare si-a batut joc de noi, ca si de alte judete dealtfel. Nu avem bani ca sa achitam partea noastra la proiect si personal ma îndoiesc ca vom avea la anul, în conditiile în care bugetul va fi, cred, unul sarac”, a declarat presedintele CJ Brasov.
Proiectul a fost initiat de dr. Raed Arafat, are o valoare totala de 42,65 milioane de lei si prevede îmbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru situatii de urgenta din cele sase judete ale asociatiei.
Situatie