WBA s-a înţeles cu Tamaş asupra contractului, dar Dinamo nu-şi dă acordul, negociind în paralel cu FC Bruges pentru a obţine un preţ mai bun
Un lucru e cert: Tamaş nu va mai evolua pentru Dinamo din 2010! Fundaşul de 26 de ani s-a întîlnit cu reprezentanţii lui WBA, locul doi în liga secundă engleză, şi a ajuns la un acord cu britanicii. Singura problemă a rămas ca şi Dinamo să semneze actele.
AU NEVOIE DE BANI
Numai că şefii "cîinilor" profită de interesul lui FC Bruges. Belgienii au solicitat DVD-uri cu prestaţiile fostului internaţional din acest sezon, iar directorul sportiv al acestora va fi prezent mîine seară la Atena pentru discuta cu conducerea "cîinilor", dar şi cu jucătorul.
"Gabi mai are contract cu noi pînă în vară, apoi revine la Auxerre. Noi vrem 500.000 de euro ca să-i oferim dezlegarea de acum, iar Auxerre solicită în jur de un milion şi jumătate", explică şefii. Pentru "cîini", jumătatea de milion de euro care ar veni de pe urma lui Tamaş ar fi ca o gură de oxigen, conturile "cîinilor" fiind aproape goale în acest moment.
3 goluri în 20 de partide a reuşit Gabriel Tamaş pentru Dinamo în acest sezon, în toate competiţiile
450.000 de euro va fi salariul anual al lui Tamaş la WBA dacă transferul se va perfecta
WBA s-a înţeles cu Tamaş asupra contractului, dar Dinamo nu-şi dă acordul, negociind în paralel cu FC Bruges pentru a obţine un preţ mai bun
Un lucru e cert: Tamaş nu va mai evolua pentru Dinamo din 2010! Fundaşul de 26 de ani s-a întîlnit cu reprezentanţii lui WBA, locul doi în liga secundă engleză, şi a ajuns la un acord cu britanicii. Singura problemă a rămas ca şi Dinamo să semneze actele.
AU NEVOIE DE BANI
Numai că şefii "cîinilor" profită de interesul lui FC Bruges. Belgienii au solicitat DVD-uri cu prestaţiile fostul