Iată, sunt de acum vârstnic, muncesc mai mult ca niciodată cu scrisul şi în televiziune, dar dacă aş fi întrebat ce profesie am la bază, n-aş şti ce să răspund. La o adică, aş putea să-mi câştig pâinea şi ca lăcătuş, ca la 19 ani, însă ar fi o pâine tare amară, întrucât din meseria de lăcătuş, aşa cum era ea practicată cu cinci-şase decenii în urmă, n-a mai rămas nimic.
Foarte puţini mai sunt oamenii care pot să spună ce meserie au la bază şi cât se bazează ei pe această meserie, deoarece baza e aceea care se schimbă tot timpul. Meseria e o permanentă raportare la o bază în continuă prefacere. Un strungar, care ar fi fost să dea examenul pentru ultima categorie în ziua de 22 decembrie 1989, îmi spunea, cu multă amărăciune, că execuţia Ceauşeştilor i-a stricat toate rosturile. Să fi început revolta nu pe 22, ci pe 23, lua categoria a VII-a.
Bine, bine, am zis, şi ce-ai fi făcut cu această calificare de strungar ultima categorie când, în numai câţiva ani, strungăria practic a dispărut ca profesie? Se cheamă tot strungărie, însă e altceva. Cu totul altceva. După ce s-a ales praful de uzina în care ai lucrat, l-am mai întrebat, cu ce te-ai ocupat? Fostul strungar mi-a răspuns cu aerul că toată lumea ştie ce-au devenit foştii strungari: Cu şoferitul, pe taxiuri. Cu ce mama mă-sii să mă ocup?
Dintre şoferii de taxi cu care am stat de vorbă foarte puţini au "la bază" taximetria. "La bază" sunt strungari, funcţionari, ingineri, profesori, mecanici, proiectanţi, iar cei care n-au avut cine ştie ce şcoală se poate spune că se licenţiază în şcoala vieţii, având zilnic de-a face cu toate categoriile de cetăţeni şi conversând pe subiecte de toate naturile. În chip prioritar pe teme sociale, economice şi politice. Cine îşi permite să se exprime, ca odinioară, cu superioritate despre şoferul de taxi înseamnă că nu înţelege nimic din dinamica profe
