Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi ziariştii se vaccinează împotriva AH1N1

Publicat in Vocea Brailei, marți 15 decembrie 2009 ·

* de luni a început campania de vaccinare împotriva AH1N1 la întreaga populaţie din categoriile de risc * în această categorie sunt incluşi şi ziariştii, care pot solicita medicului de familie să le administreze o doză de vaccin pandemic * până la această dată au fost utilizate pentru imunizarea populaţiei 654 doze de vaccin pandemic, dintre cele peste 12.000 primite

Din această săptămână, în cabinetele medicilor de familie a început vaccinarea împotriva virusului AH1N1 a persoanelor din toate categoriile de risc. După cum ne-a precizat dr. Delia Râşnoveanu, director adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, în categoria de risc au fost incluşi şi jurnaliştii, care pot solicita medicului de familie să le administreze doza de vaccin pandemic.

Până la această dată, la nivelul judeţului Brăila, au fost folosite pentru imunizarea populaţiei 654 doze de vaccin pandemic astfel: 204 cadre medico-sanitare, 179 de angajaţi din subordinea Ministerului de Interne, 251 de elevi, 20 de bolnavi cronici.

De luni a început vaccinarea persoanelor cu vârsta de peste 16 ani care suferă de boli cronice. Sunt vizaţi cei cu afecţiuni pulmonare, diabet, boli cardiovasculare, ciroze, boli cronice de ficat, HIV, dar şi persoanele cu obezitate. Vaccinarea bolnavilor cronici se va putea efectua, în funcţie de posibilităţi, şi în unităţile sanitare de tratament specifice. De asemenea, la cerere, marile companii ai căror angajaţi intră în permanenţă în contact direct cu mase mari de populaţie, vor putea solicita ministerului vaccinarea personalului. Aceste măsuri au fost luate de Ministerul Sănătăţii, care a decis extinderea campaniei de imunizare la întreaga populaţie din categoriile de risc, cu scopul "limitării imediate a răspândirii virusului pandemic A/H1N1". Astfel, vor fi vaccinate contra gripei porcine şi persoanele cu afecţiuni cronice, precum şi

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 20 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 46 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum 30 minute
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 21 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 26 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°