Prima zăpada în Bucureşti! Yeeeeah! Covorul alb scârţâie sub talpa bocancilor, aglomeraţia infernală s-a accentuat, dar se derulează în slowmotion. Adică, se merge tiptil, tiptil, în vârfuri de pneuri şi cu mâna pe frână. Tramvaiul abia mai circulă şi el coşcovit de ninsoare şi mulţimea călătorilor. Unde ar fi putut rămâne lucrurile în cota normală? La metrou! În principiu...

Staţia Piaţa Sudului. Pe la ora 11:15, cam... goală. Garnitura de metrou... şi mai goală. Nu-i nimic! Abia nu s-au mai înghesuit gecile groase cu cojoacele şi fesurile. Când vezi o vulpe întinsă pe gâtul vreunei cucoane şi trece o altă madamă cu vre-un iepure boţit pus turban în cap... Mai să nu sară o blană pe alta!

Dar... să povestim de azi. Călătorii s-au relaxat, întinşi pe măcar un scaun şi jumătate.

CE MAI! SĂRBĂTOARE FRATE!

Timpul spre destinaţia finală, Staţia Aviatorilor, curgea plictisitor. Secundele se prelingeau anoste pe barele de sprijin întinse ca un schelet în metrou.

Când aproape se închiseseră uşile metroului la Victoriei, pe uşile ultimului vagon au năvălit vreo şapte-opt puradei, mai mici sau mai mari. Curăţei, unii mai albi, unii mai negri. Mai curaţi sau mai pătaţi, ca cei 101 Dalmaţieni! Le lipseau doar cozile şi nu prea ieşeau la număr, dar... erau din poză!

Fără prezentare, s-au pus straşnic pe colindat! Văleleu! Ce mai ţipete! "Deschiiideeee uşaaaaa creştineeeee! Deschideeeee....", restul îl ştiţi! Călătorii s-au înveselit subit!

Iote-te! Da unde-i badigaru'? Ăsta mic, de respira greu, badigardu, nu s-a lăsat aşteptat. E unul cu sprâncenele tăiate şmechereşte, îl vezi mereu cu fes în cap de parcă îl are din naştere acolo şi nu te poate lăsa indiferent privirea lui... neclară. Era clar Cruela de Vil, iar ei Dalmaţienii. A apărut imediat şi le-a strigat ţâncilor să tacă! Încerca să-i prindă cumva.