In intirziata - dar obligatorie - replica, auzindu-l pe acelasi vecin iesind pe culoarul dintre ateliere, imi iau fulgerator din recuzita palaria, ies si-l salut simetric. Ride. Vecin de atelier, de-o viata, pastrindu-ne intr-o jovialitate destinsa, fara gesturi protocolare. Ieri, iesind din atelier, pe culoar, ma intimpina cu un salut absolut nou, scotindu-si, reverentios, palaria. Fiind fara palarie, ma inclin doar. Ce-a fost asta? Juxtapunere - ca atitea altele - indusa de lecturi curent benevole. Alexandre Jardin (nici mai mult, nici mai putin: Jardin), din ultimul val francez, cu fragranta provocatoare: „Prezenta ei materna, nebuniile copioase, suta de kile si disperarea joviala, miinile ei exagerate, de grizzli, descendenta directa din Gargantua, totul imi place la femeia asta cu fizic de dinozaur, care este exact genul meu. Fiindca e inzestrata cu o curiozitate universala. Alaturi de ea nu sint prea des de aceeasi parere cu mine" („Fiecare femeie este un roman", pg. 74). Din alta lume/civilizatie: Francis Scott Fitzgerald, epoca jazzului, anii 30. „Rochia ei de culoarea laptelui, cind albastruie, cind cenusie, dupa cum inaintau pe alee, si parul ei foarte blond il ameteau pe Dick... Ii multumea pentru toate, era ca si cum ar fi insotit-o la un bal... In toata faptura ei era o tulburare care parea sa oglindeasca intreaga neliniste plina de asteptare a lumii" („Blindetea noptii", 1933, pg. 188). Cum va fi in 3000? Marcel Guguianu isi modela suplele-i Dalile, dupa ce nu mai era linga rubensiana lui Viorica (fiindu-le, cindva, intr-o agreabila proximitate). Pastrase insa ceva din pierdutul scenariu al patricienei. Singur in somptuosu-i apartament din preajma Ateneului, ma primea - in plin comunism - cu reverente de sambelan, si ma aseza in capul unei mese lungi, lungi, el asezindu-se la celalalt capat. Dupa care indestula cele doua extremitati cu sofisticate rafin