Ne tupilăm, tropăim şi trăncănim ca ferengii din Star Trek. Vă amintiţi hidoşeniile mici de înălţime şi cu urechi gigantice, plini de viclenie şi cu rânjetul mereu pe faţă? Erau simpatici în fauna extraterestră din film, alături de klingonieni, borgi şi robotul Data, dar când vezi peste tot doar ţoăiala lor şi auzi peste tot doar tranca-tranca nu mai e distractiv. Tocmai l-am ales şef pe magnificul Zek, după un tărăboi fără margini. Am stopat orice activitate pe perioadă nedefinită. Debandada a pus pe fugă navele confederaţiei inter-galactice. Am plimbat şi un ostatic extraterestru printre noi, Johannis, ca să arătăm cum vom face de-acum înainte politică, fără vorbe multe, cu da şi nu. Ne-am distrat. Bun, a fost război, nu se putea sta pe margine. Am ţopăit. Dar acum? Ce rost mai are să facem galerie în faţa televizorului? De ce să mai sporovăim în jurul fiecărei declaraţii? La ce bun toate nuanţele? Ne hrănim în continuare cu perfuziile puse de politicieni, ca şi cum viaţa noastră ar depinde de asta. Urmărim cu respiraţia tăiată fiecare mişcare de pantof pe covoarele roşii din Palatul Parlamentului. L-a călcat X pe bătături pe Y? Oare ce va spune Băsescu la investire? Va fi un preşedinte mai bun? Să-l ascultăm pe Crin la consultările cu PDL! Wow! Atenţie, vorbeşte Prostănacu, hai să facem mişto! Nu înţeleg care e miza, cu ce ne facem viaţa mai bună? Vedem aceleaşi feţe palide de dimineaţa până seara la talk-show-uri. Ferengi încorsetaţi în costume rigide care trăncănesc acum despre responsabilitate şi conciliere, la fel de găunos cum făceau înainte cu bunul-simţ. Patru-cinci-zece, aceeaşi Fenechiu-Rădulescu-Croitoru-Savu. Seara avem elita ferengilor: Videanu-Nica-Berceanu- Dragnea-Orban. Toţi au dreptate. Toţi se uită seducător la camere. Şi fiecare râde de celălalt. Ştiu, e împotriva naturii noastre să stăm locului, ferengii nu au niciciodată astâmpăr. Pa