În 2004, imediat după aflarea rezultatului alegerilor prezidenţiale, spuneam, printre altele: "Rezultatul votului, faptul că noi am câştigat alegerile parlamentare, iar Traian Băsescu pe cele prezidenţiale, arată că în prezent există două Românii. Este vorba despre o Românie urbană, în creştere, cu o solidă componentă liberală, deşi uneori afectată de şomaj, care aşteaptă de la stat mai degrabă şanse decât sprijin. Aceasta este România care l-a votat pe Traian Băsescu. Dar mai există şi o Românie rurală, cu oameni în vârstă şi oameni săraci, care are încă nevoie de ajutor nu doar pentru dezvoltare, ci şi pentru supravieţuire. Aceşti oameni au avut încredere în mine".
La momentul respectiv, această idee a dat naştere la numeroase polemici asupra cărora nu cred că mai e cazul să insist acum. Rămâne însă foarte interesant de observat cum au evoluat politic aceste "Românii" pe parcursul celor cinci ani scurşi de atunci.
E uşor de observat că, într-o primă perioadă, ele începuseră să se omogenizeze, relativ. Traian Băsescu a obţinut, în primii ani ai mandatului său, un indice de încredere foarte mare, răspândit destul de uniform, dincolo de clivajul tradiţional între stânga şi dreapta. Oamenii aşteptau de la el ordinea şi rigoarea promise şi erau dispuşi să-i acorde un cec în alb. Era perioada în care PSD pierduse în intenţia de vot aproape zece procente. Ulterior, în ultimii doi ani ai mandatului său, acest cec în alb a fost retras treptat şi constant. Încrederea în preşedinte scade în aşa măsură, încât în primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an, cel semnificativ din punctul de vedere al competiţiei directe, Traian Băsescu obţine un scor mai mic decât cel cu care îl creditase oricare dintre sondajele serioase de până atunci.
Cum s-au poziţionat "cele două Românii" în acest context? E interesant de observat că Traian Băses