Cazul Luminiţei Boţoc, fata de 13 ani ucisă cu sânge rece pe 17 decembrie 1989, la Timişoara, este emblematic pentru modul în care România şi-a tratat eroii-martiri. “Evenimentul zilei” vă propune astăzi prima parte a unei poveşti infernale: Revoluţia despre care s-a vorbit prea puţin – cea înfăptuită de minorii Republicii Socialiste România.

La Timişoara, leagănul unei revolte care a făcut posibil prezentul, EVZ a păşit pe urmele dramei.

Statistica macabră a evenimentelor din decembrie 1989 listează, într-o ordine ilogică şi rece, numele a mii de români ucişi, răniţi, arestaţi sau bătuţi de aparatul de represiune al regimului ceauşist. O tragedie a rămas însă, în toţi aceşti ani, marginală.

Printre miile de manifestanţi marşând entuziast pe străzile României, câţiva copii s-au jucat de-a sfârşitul lumii. Tinereţea nu i-a cruţat de furia regimului. Au încasat, laolaltă cu ceilalţi, gloanţele acelui decembrie, şi-au vărsat sângele pe bulevardele socialismului, au simţit apăsarea grea a bastoanelor şi frica teribilă din penitenciare. Unii mai sunt de găsit doar în fotografii roase de lacrimi, alţii îşi oferă mărturia-coşmar despre cum se suferă pentru libertate.

DESTINE FRÂNTE

Ziua care nu mai trece: 17 decembrie 1989

În camera dreptunghiulară, inundată de replicile miniaturale ale monumentelor timişorene dedicate Revoluţiei, aerul se aşează greu, în fâşii pe care nările le adulmecă sacadat. Cuvintele aleargă bezmetic între pereţii reci, dar încăperea e inundată de o lumină ciudată şi aproape caldă. E un sfârşit de noiembrie cu soare, cam ca acel decembrie de demult, iar Maria Boţoc plânge, la fel cum a făcut-o în urmă cu două decenii, de când Luminiţa Boţoc nu mai creşte.

Fetiţa cu vârstă fatidică şi pasiune pentru matematică s-a oprit la 13 ani. Astăzi, ar fi avut 33. A rămas, pen