Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, în topul emigranţilor din UE, dar pe ultimul loc ca ţară gazdă pentru străini

Publicat in Adevarul, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Cetăţenii români reprezintă cel mai mare grup de emigranţi în UE, numărul lor ajungând la 1.677.000, dintre care 734.800 în Spania, 625.300 în Italia şi 65.000 în Ungaria, potrivit statisticii date publicităţii astăzi de Eurostat pentru 2008.

Potrivit aceloraşi date, ţara noastră găzduieşte cei mai puţini străini, numai 26.000.

În 2008, 37% dintre străinii care locuiau în Uniunea Europeană erau cetăţeni al unui alt stat membru, se arată în datele publicate de Eurostat. Cel mai mare grup provenea din România, cu aproximativ 1,7 milioane, ceea ce reprezintă 15% din totalul cetăţenilor străini provenind din alt stat membru al UE. România este urmată de Italia, de unde au emigrat 1,3 milioane de cetăţeni, adică 11% din totalul străinilor cetăţeni europeni. Pe locul al treilea se află Polonia cu 1,2 milioane de cetăţeni.

Cel mai mare număr de emigranţi din afara UE proveneau din Turcia (2,4 milioane), Maroc (1,7 milioane) şi Albania (un milion).

Potrivit statisticilor citate, românii reprezintă cele mai mari grupuri de emigranţi din Spania (734.800), Italia (625.300) şi Ungaria (65.000).

Pe de altă parte, România se află pe ultimul loc în ceea ce priveşte proporţia cetăţenilor străini găzduiţi. Astfel, mai puţin de 0,1% din populaţia totală era constituită în 2008 de cetăţeni străini. Mai exact, potrivit datelor Eurostat, în România trăiau 6.000 de cetăţeni provenind din alte ţări membre UE, şi alţi 20.000 provenind din ţări aflate în afara Uniunii, ajungându-se la un total de numai 26.000 de cetăţeni străini.

Cifre similare cu cele ale României a înregistrat Bulgaria, care găzduieşte 24.000 de străini, reprezentând 0,3% din populaţia ţării, dar şi Polonia (cu 58 de mii de străini) şi Slovacia (41 de mii).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit inconștient în sediul ambasadei

Ziua Constanta acum 36 minute
Vladimir Lipaev, ambasadorul Rusiei la București, a fost găsit marți seară, inconștient în sediul ambasadei. La fața locului a fost solicitată intervenția de urgență a unei ambulanțe. Potrivit știripesurse.ro, din Ambasadă apelul la 112 a fost efect

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci?

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de Sfântul Vasile cel Mare, există tradiții și obiceiuri străvechi care spun că este benefic să verşi puțin vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac. În felul acesta, vei atrage

Rusia a lansat un atac cu drone asupra Kievului în noaptea de Anul Nou

News.ro acum o ora
Rusia a lansat un atac cu drone asupra capitalei ucrainene Kiev, miercuri dimineaţă, rănind cel puţin trei persoane şi deteriorând clădiri în două districte, au declarat oficialii oraşului, potrivit Reuters. Exploziile s-au auzit la scurt timp după

De la 1 ianuarie 2025 Polonia preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

Ziua Constanta acum 53 minute
Polonia preia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene la 1 ianuarie 2025 pentru o perioadă de şase luni (ianuarie-iunie 2025). Acest stat a mai deţinut preşedinţia Uniunii în 2011. Evenimentul de deschidere oficială a preşedinţiei polone

Un nou pas în ancheta privind tragedia aviatică din Coreea de Sud. Au fost extrase primele date din una dintre cutiile negre

Ziare.com acum o ora
Anchetatorii care lucrează la prăbuşirea avionului Jeju Air, care a provocat moartea a 179 de persoane în Coreea de Sud, au extras primele date din una dintre cutiile negre ale Boeingului 737-800, a anunţat miercuri, 1 ianuarie, un oficial guvername

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

A fost identificată femeia arsă de vie într-un metrou din New York. Criminalul a privit-o până a murit

Ziare.com acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a fost incendiată în metroul din New York la începutul acestei luni a fost identificată ca fiind Debrina Kawam, 57 de ani, din Toms River, New Jersey, a anunţat marţi biroul medicului legist din New York, transmite Reuter

Concertele anului 2025 la Bucureşti

G4Media acum 2 ore
Artişti renumiţi din toate genurile muzicale, din ţară şi din afară, vor urca în 2025 pe scenele bucureştene, oferind publicului momente de neuitat, transmite Agerpres. Matteo Bocelli, Richard Clauyderman, Proconsul, Irina Rimes, Holograf, Mircea Ba

Mesajul Patriarhului pentru 2025: "Să privim cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi gravitate, fiecare clipă"

Ziare.com acum o ora
Biserica ne îndeamnă să trăim fiecare clipă a vieţii cu încredere şi speranţă, dar şi cu responsabilitate şi seriozitate, a transmis miercuri, 1 ianuarie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, îndemnându-ne să ne rugăm pentru pacea între pop

Cătălin Predoiu, la intrarea în Spaţiul Schengen: Prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniunea Europeană a României este deplină şi irevocabilă/ Uniunea Europeană este rămâne un proiect viabil, un proiect cu viitor

News.ro acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, în noaptea de marţi spre miercuri, la evenimentul organizat cu ocazia intrării României în Spaţiul Schengen şi cu graniţele terestre, că ”prin intrarea în Spaţiul Schengen, integrarea în Uniu

Vremea

București
acum

mie.

2°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/8°
joi

3°/12°
vin.

1°/9°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-2°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/5°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°