Spitalizarea şefului Executivului italian, Silvio Berlusconi, victimă a unei agresiuni duminică, la Milano, a fost "prelungită cu o zi", din cauza durerilor care persistă, a declarat, astăzi, medicul său personal, citat de AFP Sursa: Reuters
1 /.
Dar "condiţiile clinice sunt liniştitoare", şi "cred că vă pot spune cu certitudine că externarea este prevăzută în primele ore ale după-amiezii (de joi)". După ieşire, se va deplasa "într-un loc liniştit, nu ştiu unde anume", a afirmat medicul său.
Pe plan moral, doctorul Zangrillo a declarat: "se recuperează", capitol la care "vizitele au avut cu siguranţă o contribuţie aproape terapeutică". Silvio Berlusconi a primit vizite din partea aliaţilor politici, copiilor, iar marţi seara a fost vizitat de doi fotbalişti de la clubul său, AC Milan.
Vizitator suspect
Azi-noapte, la ora 2.00, a fost reţinut un tânăr care a pătruns în spitalul unde se află internat prim-ministrul italian, Silvio Berlusconi.
Bărbatul de 26 de ani a fost oprit chiar la etajul unde se află salonul premierului. Când a ieşit din lift a fost săltat de gărzile de corp şi poliţişti. Azi, premierul ar trebui să fie externat din spitalul unde este tratat de duminică, după ce a fost lovit de un bolnav psihic, relatează AFP. Ulterior, acesta şi-a cerut scuze pentru fapta
La două zile după atac, Berlusconi a fost din nou în pericol azi-noapte. "Vroia să vorbească cu premierul. Nu era agresiv şi nu avea vreo armă sau obiect periculos asupra lui. În maşina suspectului s-au găsit crose de hockey. Se pare că tânărul avea probleme mentale", potrivit unui purtător de cuvânt al prefecturii.
Berlusconi acuză dureri în gât
Şeful guvernului italian, Silvio Berlusconi, care s-a ales cu nasul spart şi doi dinţi rupţi, lovit de un bolnav psihic, se plânge acum şi