Trebuie să fac o precizare, mai întâi. Ca să nu mă înjuraţi chiar din prima. Nu e vorba de toţi PSD-iştii, fireşte. Mai sunt şi câţiva oameni OK pe acolo. E drept că nu foarte mulţi. Vă amintiţi că scriam acum câteva zile despre O ţară fără preşedinte care seamănă izbitor cu România, dar nu e, chiar dacă tot română se vorbeşte şi pe-acolo? Ei, a doua precizare pe care trebuie să o fac este că nu vorbesc de comuniştii români de dinainte de revoluţie, ci de cei din Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

Dacă noi nu avem premier, moldovenii încă nu au preşedinte, pentru că n-au reuşit să strângă o majoritate în parlament, pentru a-l alege. La 7 decembrie, candidatul susţinut de Alianţa pentru Integrare Europeană nu a fost ales preşedinte pentru că lipseau opt voturi. Încet, încet, majoritatea se pare însă că se strânge. Din PCRM au plecat patru membri parlamentari, între care doi marcanţi: Stepaniuc şi Ţurcan. Cei patru au invocat deciziile greşite ale partidului din ultima vreme.

Tot aşa, în România, patru parlamentari PSD au fugit din partid, invocând binele ţării. Şi uite aşa, se strânge şi la noi de o majoritate, pentru votarea premierului. Şi la ei, şi la noi, se vorbeşte de posibilitatea apariţiei unui nou partid de stânga. La moldoveni, eminenţa cenuşie a comuniştilor, Mark Tkaciuc, îi face pe cei patru care au părăsit PCRM-ul “intriganţi”. La noi, eminenţa cel puţin la fel de cenuşie a PSD-eilor, Marian Vanghelie, i-a făcut pe-ai lor “maimuţoi”.

PS: Vreau să vă atrag atenţia asupra unui articol foarte interesant scris de colegii de la Realitatea.net, pe care eu recunosc că l-aş fi intitulat “Guzganul rozaliu şi flacăra violetă”. Asta ca să păstrăm aluziile cromatice.

Trebuie să fac o precizare, mai întâi. Ca să nu mă înjuraţi chiar din prima. Nu e vorba de toţi PSD-iştii, fireşte. Mai sunt şi câţiva oameni OK pe acolo. E drep