"Dacă aveam banii necesari, puteam face anul acesta 100 km"
Aflat ieri la inaugurarea DN 6, Lugoj - Timişoara, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat că realizarea efectivă a planului de autostrăzi depinde de vremurile care vor veni. "Dacă cumva o să vină şi vremuri mai bune din punct de vedere economic şi Ministerul Transporturilor va avea ceva mai mulţi bani, o să arătăm că într-adevăr se pot face 200 de km de autostradă pe an. Noi şi anul ăsta chiar dacă am inaugurat doar 42 de km, noi puteam să facem anul ăsta încă aproape 100 de km de autostradă. Dacă aveam banii necesari de la începutul anului, să terminăm porţiunea de autostradă Bucureşti - Ploieşti, minus o porţiune care e în interiorul Bucureştiului şi nu sunt luate nişte decizii de Municipalitatea Bucureşti cum să fie străzile pe acolo, descărcarea traficului de pe autostradă, 50 de km se puteau adăuga, deci se făceau 92, am mai făcut vreo 6 km de autostradă la o centură ocolitoare la nivel de autostradă, ar fi 97 şi puteam să facem de pe porţiunea 3C la Oradea, la ieşirea din ţară, pe autostrada Transilvania, puteam să facem 34 de km", a explicat Berceanu, citat de NewsIn.
În sprijinul afirmaţiilor sale, ministrul a invocat lipsa banilor necesari lucrărilor amintite. "Nu avem datorii mai mari decât cele pe care le-am preluat de la Guvernul trecut, dar nici nu cred că ar fi fost cazul ca într-un an de criză să plătim datoriile care s-au făcut într-un an de boom economic", a conchis Berceanu.
DN 6, inaugurat cu trei ani de întârziere
Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu a inaugurat, marţi, DN 6 Lugoj-Timişoara, în lungime de 52,2 km, în prezenţa ambasadorului Japoniei şi a reprezentantului Agenţiei de Cooperare Internaţională din Japonia.
Lucrările pe DN 6 au costat peste 30 de milioane de euro, bani proveniţi de la Banca Japoneză şi Guvernu