Vladimir Tismăneanu: „Nimeni nu îşi savurează înfrângerea, deci nu trebuie să-i fie luată în nume de rău lui Mircea Geoana starea de descumpanită irascibilitate, probabil debutul unei nevroze, pe care o manifestă tot mai acut”.
Puţin stoicism, o anumită detaşare autoironică nu i-ar dăuna fostului ambasador la Washington: nu începe şi nu se termină lumea cu alegerile din decembrie 2009.
Pe de altă parte, el ştie exact cu cine are de-a face. PSD-ul nu este un club ( o „famiglia”) în care se răs plă teşte eşecul, ba chiar dimpotrivă. Baronii sunt turbaţi la ora actuală şi vor acţiona mai rapid decât îşi inchipuie mulţi. Alianţa cu aripa crinică a PNL nu a dus unde se spera, în pofida jocurilor de culise şi a milioanelor investite de oligarhi. Traian Băsescu iese fortificat din verificarea voturilor anulate. Lumea este agasată de scâncetele pesediste.
Andrei Pleşu scria acum câteva săptămâni că, dintre cei trei candidati, Traian Băsescu se dovedeşte singurul care acţionează ca un autentic adult. Iată că şi acum, când o minimă sportivitate ar trebui să-l stimuleze pe Mircea Geoană să conceadă victoria adversarului său, el se obstinează să ameninţe cu CEDO, cu Veneţia, cu “tovarăşa dirigintă” etc .
Mircea Geoana suferă în acest moment de consecinţele a ceea ce pentru el ar ţine de domeniul absurdului: o inversare de numere, o păcăleala, o festă a destinului. Ce refuză el însă să admită este că, acolo unde Emil Constantinescu se retrăgea smiorcăindu-se, de fapt autovictimizându-se de o manieră penibilă, Traian Băsescu a luptat temerar.
Nu şi-a declarat, precum fostul rector al Universităţii din Bucureşti, “scârba pentru politică” şi nu s-a mărturisit “învins de structuri”. Sistemul ticăloşit, reţelele parazitar-oculte (cu legături estice de acum eclatante), cabalele cele mai insalubre, nu l-au înfrânt. Numai un
