Îi etichetăm drept ignoranţi pe cei care, de-a lungul ultimilor ani, i-au salutat pe bucureşteni, în special cu prilejul unor concerte, cu formula „Hello, Budapest!”.

Ne-am enervat de multe ori din cauza acestei greşeli „inadmisibile”, considerăm noi, pe care o comit frecvent străinii. Îi taxăm repede când confundă Bucureştiul cu Budapesta, fără să ne întrebăm care sunt, de fapt, rădăcinile acestei imprecizii.

Cu siguranţă există mai multe motive, dar ne-am mulţumit cu explicaţiile facile de ordin lexical (ambele capitale au primele litere comune) şi geografic (vecinătatea accentuează confuzia).

Este evident că nu există un singur răspuns valabil, dar de curând am descoperit o posibilă explicaţie privind ştirile pe care le-au primit britanicii în decembrie 1989.

Prea puţin ne-am gândit că şi această mică supărare ni se trage tot de la Ceauşescu sau, mai exact, din perioada Revoluţiei când, în lipsa posibilităţii de a intra în ţara noastră, mai mulţi corespondenţi străini s-au cazat în Ungaria şi au transmis reportajele şi relatările cu şi despre România din Budapesta.

Pe 18 decembrie 1989, Channel 4 îşi începea programul de ştiri cu „voci ale exilului românesc din Budapesta”, care povesteau la postul britanic întâmplările Revoluţiei române, atât cât reuşeau să afle de la rude prin telefon.

În următoarele zile, telespectatorii englezi vedeau cum un tânăr se urca în tren la Budapesta cu gândul de a ajunge la prietena lui din România şi în fiecare zi era întors de la graniţă.

ITV Late Evening News transmitea, pe 19 decembrie, la ora 22.00, un portret al unui student maghiar care a reuşit să fugă din Timişoara la Budapesta, după începerea demonstraţiilor.

„Studenţii strigau «Jos Ceauşescu!», am intrat în panică şi am plecat”, îi spunea acesta corespondentului ITV în