Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile pot evita din 2010 insolventa utilizand „concordatul preventiv”

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Firmele aflate in dificultate financiara vor avea posibilitatea sa evite intrarea in insolventa prin concordatul preventiv sau mandatul ad-hoc, reglementate de Legea 381/2009 publicata in Monitorul Oficial nr. 870 din data de 14 decembrie 2009, care va intra in vigoare la jumatatea lunii ianuarie.

Concordatul preventiv este o intelegere amiabila intre debitor si creditorii care detin cel putin doua treimi din valoarea creantelor. Mandatul ad-hoc este tot o intelegere intre debitor si creditori, dar care se poate face si cu creditorii care detin mai putine creante, adica nu este o procedura atat de "colectiva".

"Sunt proceduri de prevenire a starii de insolventa si se adreseaza societatilor care sunt in dificultate financiara, dar care nu se afla in stare de insolventa, adica nu sunt datoare catre creditori de mai mult de 30 de zile", spune avocatul Arin Stanescu, managing partner la firma Stanescu, Milos, Dumitru si Asociatii.

"Credem ca firmele vor apela la aceasta lege din 2010, pentru ca debitorul evita astfel intrarea in acea zona gri in care se pierde o parte din creditul comercial cand se intra in insolventa. Se evita stigmatul legat de procedura de insolventa, reticenta partenerilor comerciali fata de o firma aflata in insolventa", apreciaza Nicolae Rusu, practician in insolventa, partener la Casa de Insolventa Transilvania.

Pe de alta parte, unii specialisti considera ca pentru creditori nu este o cale atat de sigura sa-si recupereze creantele ca prin procedura de insolventa.

"Este o masura discutabila, pentru ca in unele cazuri nu este atat de buna pentru creditori", considera avocatul Cristian Petre de la firma Danila, Petre si Asociatii.

Legea ar putea fi o procedura "supla si rapida" folosita de firme si in relatia lor cu institutiile financiare fata de care au datorii, spune avocatul Stanescu. Practic, aceasta lege cree

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 7 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 2 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 3 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 5 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 8 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 11 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii

Mediafax acum 3 ore
Singurul gol al partidei a fost marcat în prelungiri de Zoran Mitrov, în minutul 90+8. „Campionii României au pierdut pentru prima dată în istorie la Botoşani, după un gol primit în prelungirile meciului”, scrie pe pagina de Facebook a FCSB. FC Bot

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 8 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-2°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°