Așa se întreabă un excelent jurnalist, Jean‑Marc Manach, specializat în Internet și preocupat de problemele de securitate sau de protejare a vieții private, legat de atitudinea generației care nu a crescut pe hi5.
Manach merge în siajul studiilor profesorului Ravi Sandhu, specializat în ciber‑securitate, care compara preocuparea noastră excesivă pentru viața privată cu pudoarea pe care părinții o afișau în anii ’60‑’70 în fața copiilor ce tocmai descopereau beneficiile eliberării sexuale. „Nativii digitali“ (digital natives) sunt lipsiți de pudoarea părinților lor.
Iar noi, ca niște moșuleți, ne agităm înnebuniți cum se revoltau pudibonzii împotriva revoluției sexuale de acum 40 de ani. Nu cumva suntem în situația asta imposibilă, în care să nu mai înțelegem ce înseamnă să te fi născut „digital“, să crești pe hi5, să socializezi pe facebook, să‑ți cauți job pe net sau să ai prima partidă de sex virtual la 10 ani pe un site mai „liber“?
Cetățeanul digital are o biografie bine înregistrată online: poți găsi poze cu el din bețiile de adolescență sau nebuniile din ciclul primar sau poate filmulețe cu primul coș de trei puncte, filmulețe de la majorat, momente penibile și poate și momente solemne (dar pe astea nu prea le accesează nimeni) etc. Sunt cu totul altfel decât noi, tradiționaliștii obsedați de privat și de secret. Sau nu?
Unu din trei americani a trimis măcar o dată prin Internet sau prin telefonie mobilă o fotografie cu el (ea) dezbrăcat (ă) și trei din patru recunosc că au trimis mesaje cu un conținut sexual sau cu apropouri de natură sexuală. Și asta cunoscând riscul că acel mesaj (imagine) ar putea ajunge ușor și în altă parte decât la destinatar.
De ce? Ei bine, explicația unor gânditori ai generației „numerice“ (nu glumesc, și cei pe care îi citez aici, și mulți alții au texte de o profunzime reală) este simplă: generația
