"Incepe pentru PSD o noua calatorie prin desert. Cati vor rezista pana la capat?". Adrian Nastase stie exact despre ce vorbeste, iar raspunsul care se profileaza la intrebarea domniei sale este: "foarte putini".
Deja din marele perdant au inceput sa se rupa bucati. Patru parlamentari social democrati au sarit in barca independentilor condusi de Gabriel Oprea. Altii isi negociaza plecarea. Cat de curand ar putea incepe si migratia primarilor si a altor lideri locali, indiferent cat e repede se va rostogoli capul lui Mircea Geoana pe scarile sediului din Kiseleff.
De fapt, poate ca niciodata in lunga sa istorie, pe care a strabatut-o sub diferite nume, PSD nu a fost mai aproape de explozie decat dupa aceasta infrangere a lui Mircea Geoana, care ii trimite pe social dmocrati intr-o opozitie ce ar puta dura, dupa cum se teme Miron Mitrea, sapte ani neintrerupti. Si totusi, nu este prima data cand PSD pierde alegerile si puterea. De ce e acum situatia din PSD parca mai rea ca niciodata? In principal din doua motive: nereformarea cronica si lipsa unui lider autentic.
PSD, partidul nereformabil
PSD nu a trecut niciodata printr-un proces, macar minimal, de reforma, in cei 20 de ani de cand exista, sub diferite nume, cum spuneam. Nu l-a reformat Adrian Nastase, dupa preluarea lui din mainile lui Ion Iliescu in 2000, dar, mai ales, nu l-a reformat Mircea Geoana, desi de aceea ajusese presedintele partidului in 2005.
Mereu reformistii din PSD, asa numitul grup de la Cluj, au fost un fel de pasari exotice ale partidului care ridicau glasul in momente critice, cum se intampla si acum, pentru a primi cate un calus mare si gros imediat ce PSD sau o noua conducere se aflau pe val.
Indiferent de bunele intentii si declaratii ale unui moment sau altul, PSD a ramas doar un conglomerat de gasti: a baronilor, a neocom
