Şefii oraşului au fost luaţi prin surprindere şi în această iarnă de prima zăpadă. Deşi ştiau de luni că va ninge abundent, nu au intervenit la timp. Şoferii, dar şi pietonii circulă cu mare greutate pe toate străzile din oraş. În schimb, edilii susţin că situaţia este sub control.
După ce toată noaptea a nins puternic, drumurile din oraş s-au umplut de zăpadă. Cele mai afectate străzi sunt de la periferie, unde drumarii nu au aruncat nici măcar un pumn de nisip. „Se lucrează 24 din 24 de ore", asigură Cătălin Neculau, directorul Citadin, societatea din subordinea Primăriei care se ocupă de deszăpezire. Conform lui Neculau, pe străzi au fost scoase 37 de utilaje şi, astăzi şi ieri s-a împrăştiat pe străzi peste 800 de tone de material antiderapant.
FOTOGALERIE Imagini din oraşul blocat de zăpadă
Realitatea din oraş îi contrazice pe şefii Iaşiului. De dimineaţă, două tramvaie au deraiat din cauza zăpezii. Şoferii au mers cu viteza melcului, în coloane întinse pe câţiva kilometri, în zonele Tudor Vladimirescu, Centru, Păcurari, Nicolina, Mircea cel Bătrân sau Podu Roş.
„Alunecă maşina în toate părţile din cauza zăpezii care s-a depus toată noaptea", a spus Marian Toma, şofer. Şi călătorii au îngheţat în staţii, în aşteptarea autobuzelor care au avut întârzieri de peste jumătate de oră.
Primarul Nichita vrea să nu mai ningă ca să poată interveni în oraş
Şefii Primăriei au recunoscut să s-a intervenit greoi în primele ore după căderea zăpezii. Primarul Gheorghe Nichita a susţinut că angajaţii Citadin ar fi trebuit să arunce cu antiderapant imediat după ce a început să ningă. "În afară că cei de la Citadin nu au intervenit la timp şi nu au împrăştiat suficient antiderapant nu am ce să le reproşez. Ştiu că populaţia este nemulţumită de modul în care se circulă în acest oraş, dar facem tot posibilul să intervenim. Ninge