Jurnaliştii şi-au scos la lumină talentele în cadrul unei expoziţii organizate la Biblioteca Judeţeană. Colecţiile ziariştilor au fost admirate de zeci de vizitatori. Au mai fost prezentante costume populare, timbre, fotografii, desene şi icoane.
Mai mulţi jurnalişti vâlceni au lăsat aseară reportofonul, carneţelul sau aparatul de filmat de o parte şi şi-au scos la lumină talentele şi pasiunile într-o expoziţie inedită găzduită de Biblioteca Judeţeană Antim Ivireanul. Şapte oameni de presă din Vâlcea au expus costume populare, colecţii de magneţi, pietre sau timbre, icoane şi desene dar şi fotografii. Piesa de rezistenţă a fost însă colecţia de aparate foto vechi adunată de-a lungul timpului de Cristi Urcior, reporter şi cameraman la televiziunea Vâlcea1. „Sunt aparate foto pe care le-am folosit. Toate sunt funcţionale şi de fiecare mă leagă câte o amintire. Desigur, acum folosesc aparate digitale, dar înainte de apariţia acestora lucram cu cele vechi cu peliculă pe care o prelucram în laborator", povesteşte Cristi. Cel mai vechi aparat este un clasic Zmena rusesc, complet manual, ce funcţionează perfect şi astăzi.
Colecţie de costume populare
Ana Maria Cârstea, corespondentul Radio România a venit la expoziţie cu o parte din colecţia sa de costume populare. Ca să îşi pună în evidenţă minunăţiile adunate cu multă pasiune, Ana Maria a venit la expoziţie îmbrăcată într-un costum specific zonei Gorjului, judeţul său natal. „Nu este o pasiune moştenită, dar ştiu că dintotdeauna mi-a plăcut portul tradiţional. Am acasă costume din mai multe zone, dar în principal din Vâlcea şi Gorj, pe care le păstrez cu multă grijă. Sper ca într-o zi să pot organiza o expoziţie cu toate costumele", spune Ana Maria. Vizitatorii au mai putut admira aseară şi colecţiile de pietre, magneţi şi timbre ale ziaristelor de la Curierul de Râmnic, dar şi icoanele