Sub denumirea de „Focus Sibiu 2009“, 120 de lucrări cu şi despre Sibiul anului în curs vor fi expuse timp de o lună în curtea interioară a Primăriei Sibiu. Scopul proiectului este unul caritabil, fondurile strânse urmând să fie donate Asociaţiei „Animal Life“, care îngrijeşte animalele fără stăpâni din Sibiu.
Evenimente culturale, evenimente politice, evenimente desfăşurate în premieră la Sibiu, fie din sport, artistice, momente plăcute sau pe care unii şi-ar dori să le uite, toate au fost surprinse de fotoreporterii Silvana Armat şi Sebastian Marcovici şi prezentate într-o expoziţie inedită de fotografie de presă, ce va fi prezentată publicului sibian începând de vineri, în holul Primăriei Sibiu. „ Tema aleasă de noi este una destul de comună şi totuşi absentă în Sibiu. Avem expoziţii tematice, de fotografie abstractă, eseuri fotografice şi altele, dar noi încercăm să redăm vizitatorului o serie de evenimente frumoase pe care fiecare şi le aminteşte dar şi evenimente mai puţin plăcute, care poate, fără să ne dăm seama, ne-au influenţat viaţa. Cred că e timpul ca pe lângă albumele foto cu Turnul Sfatului, Podul Minciunilor şi aceleaşi clădiri de patrimoniu, Sibiul să aibă un album care să prezinte adevărata viaţă a oraşului. Sibiul real are mai multe de arătat” spune Sebastian Marcovici, unul dintre artiştii care vor expune. Expoziţia va putea admirată timp de o lună, intenţia organizatorilor fiind ca ulterior să cuprindă toate lucrările într-un album, care să însoţească şi ediţiile viitoare ale expoziţiei.
Scop caritabil
Mai mult, după 18 ianuarie, toate lucrările expuse vor fi scoase la vânzare, fondurile obţinute urmând să fie donate Asociatiei „Animal Life“, pentru a susţine proiectele pe care organizaţia le are în derulare în Sibiu şi în România. „Animalele fără stapan încă sunt privite ca o problemă la care puţini încearcă să găsească o r