După cum se vede treaba în forul maeştrilor-păpuşari din PSD, pe Mircea Geoană îl aşteaptă zile negre sub acoperişul viluţei baroce din Kisellef, mai ales că alaltăieri naşul ultra-bolşevic al pesedeilor, alias Ion Iliescu

(secondat apoi de Năstase şi Mitrea pe blogurile lor personale), a ordonat întocmirea unei "radiografii" politice în cadrul partidului, adică i-a sugerat, într-un limbaj tehnic, lui Mircea Geoană că ar cam fi cazul să-şi depună demisia. Deoarece, se ştie, PSD-ul - pentru a-l cita pe Vladimir Tismăneanu - "nu este un club (o famiglia) în care se răsplăteşte eşecul, ba dimpotrivă". Aşadar, Mircea Geoană ar trebui să-şi pună centura de siguranţă, pentru că impacturile frontale nu s-au sfârşit. Mai sunt câteva ziduri de luat în bot. Şi este şi normal să se întâmple aşa ceva, căci, dacă veţi privi o secundă dincolo de fumul umorilor politice, veţi observa că ceea ce se întâmplă la ora actuală cu Mircea Geoană nu e un joculeţ mârşav al destinului din care acesta să iasă în postura unui politician mesianic, dar cu vocaţia rateului curgându-i prin vene (cum încearcă domnia sa să ne convingă), ci este, ca să fac un calambur, o consecinţă firească a firescului. E firesc ca, din moment ce te prezinţi doar ca un diletant ciudos, complexat şi adept al bâlciului comunistoid, cum este Mircea Geoană din punctul meu de vedere, lecţia de politică predată de Traian Băsescu în cele două confruntări publice să aibă efectul unei lovituri de ciocan peste cerebel. E firesc ca, după ce crezi că a face politică înseamnă doar a saluta "părinteşte" poporul, a face gargară cu retorica veroasă a unui paşoptist şi a defila "cool" precum Obama pe iarba dulce de la Casa Albă, realitatea să treacă peste tine ca un Panzer şi să descoperi că, de fapt, politica e o chestiune serioasă, o artă a bărbăţiei, un bestiar polemic, că - aşa cum spune Raymond Aron - în politică trebuie s