Inainte de "Jos comunismul!" sau "Jos Ceausescu" au fost strigatele disperarii in care regimul dinainte de 1989 ii adusese pe romani. Foamea, frigul, intunericul si frica ii transformasera pe romani intr-o categorie aproape unica in lume.
Regimul lui Ceausescu si-ar fi dorit sa anihileze pana si cele mai elementare nevoi ale oamenilor, sa ne interzica foamea, sa ne anihileze frica de intuneric, sa ne anestezieze durerile provocate de frig, sa ne desfiinteze curiozitatile si sa ne transforme in niste roboti facuti pentru proslavirea sistemului comunist personal al lui Ceausescu.
Inainte ca romanii sa poata striga "Jos Ceausescu" si "Jos comunismul", ei si-au urlat durerea din suflete. La Timisoara, pe 16 decembrie, romanii si-au dat glas celor mai mari dureri si au strigat - "Vrem paine!, Vrem lapte!, Vrem caldura!". Rabdarea romanilor ajunsese la limita, la fel ca si timpul care nu a mai rabdat si a rabufnit schimband istoria definitiv.
In dimineata zilei de 16 decembrie, la Timisoara, sustinatorii lui Tokes se aduna din nou in fata casei acestuia pentru a-l sustine si pentru a opri mutarea acetuia din oras.
Numarul timisorenilor nu este mare, insa Ceausescu dispune, de la Bucuresti, masuri concrete. Autoritatile locale trimit la casa lui Tokes peste 100 de sindicalisti pentru a supraveghea evenimentele. O greseala care avea sa se dovedeasca fatala in istoria care urma sa se scrie la Timisoara. Sindicalistii, mult mai multi decat sustinatorii lui Tokes, incep sa se alature acestora, iar dupa amiaza multimea numara peste 300 de persoane.
Speriat de numarul tot mai mare al sustinatorilor sai, Tokes iese in fata casei si cere multimii sa plece. Protestatarii se vor aduna cateva ore mai tarziu in Piata Maria. Acesta este momentul nasterii Revolutiei romane, momentul in care mitingul de sustinere fata de pastorul
