Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş a pus la bătaie o ofertă variată de locuri de muncă pentru băimărenii interesaţi. Agenţii economici se grăbesc să facă angajări, astfel că cei care se grăbesc au şanse mari să prindă un loc.
Maramureşenii care nu au încă un loc de muncă au mari şansă să-şi găsească unul chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a dat publicităţii o listă cu aproximativ 72 de locuri de muncă vacante. Cei care sunt interesaţi de ofertă au şanse mari să-şi găsească un job, deoarece agenţii economici au anunţat că vor ca posturile să fie ocupate în cel mai scurt timp. Joburile disponibile sunt: asistent medical generalist – 1 loc, bucătar- 1 loc, confecţioner, asamblator articole din textile, 6 locuri, frezor universal, 1 loc, instalator ventilare şi condiţionare apă, 1 loc, lucrător comercial şi gestionar, 2 locuri. Tot în ofertă sunt incluse şi locurile de maistru petrolist/ industria chimică, 1 loc, manipulant mărfuri, 1 loc, muncitor necalificat la ambalare produse solide şi semisolide, 6 locuri, muncitor necalificat la asamblarea - montarea pieselor, 5 locuri. Alte locuri sunt pentru operatorii confecţii în industria de îmbrăcăminte, în domeniul proiectării asistate pe calculator şi operatori la prelucrarea cauciucului. Pentru tineri sunt disponibile 3 locuri de ospătar, 4 de preparator conserve lapte şi lactoză, un sudor în mediu protector, sudor manual cu arc electric şi cu flacără cu gaze. Cei care vor să afle mai multe informaţii despre locurile vacante se pot adresa reprezentanţilor AJOFM la adresa de pe strada Hortensiei numărul 1A din Baia Mare.