Traian Băsescu a fost validat, astăzi, oficial, în funcţia de preşedinte, pentru al doilea mandat, într-o ceremonie care a avut loc la sediul Curţii Constituţionale. Sursa: Reuters
Băsescu a mărturisit că, pe 6 decembrie, unii români i-au dat o lecţie, referindu-se la cele 5 milioane de alegători care nu l-au votat. "Este un moment unic în viaţa unui şef de stat, acela de a fi reales. Românii mi-au făcut această onoare. Românii, pe 6 decembrie, unii m-au susţinut, alţii mi-au dat o lecţie", a mărturisit preşedintele, adăugând că va continua să fie preşedintele tuturor românilor.
Preşedintele CC i-a înmânat lui Traian Băsescu hotărârea de validare în funcţie, după care l-a invitat să rostească un discurs. "Preşedintele validat pentru al doilea mandat consecutiv, o premieră pentru un şef de stat după 1989, a vorbit despre continuarea reformării statului şi a făcut apel la solidaritate.
Aşteptat cu urale de revoluţionari
În faţa Palatului Parlamentului, unde se află sediul Curţii Constituţionale (CC), şeful statului a fost aşteptat de mai mulţi revoluţionari, veniţi să-l încurajeze. Băsescu s-a îndreptat către revoluţionari, a dat mâna cu ei şi le-a mulţumit. Printre personalităţile invitate la ceremonie se numără Roberta Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, Kelemen Hunor, fost candidat UDMR la preşedinţie, Emil Boc, Adriean Videanu, Ghoerghe Flutur, lideri ai PD-L, precum şi Nicolae Văcăroiu, preşedintele Curţii de Conturi.
Ion Vida, preşedinte al CC, l-a întâmpinat pe şeful statului pe scările de la intrarea în sediu pe preşedinte şi l-a condus în biroul său, unde cei doi au discutat câteva minute înainte de şedinţa publică, relatează Mediafax.
Ceremonia a început cu un sfert de oră întârziere faţă de ora anunţată. Elena Udrea, invitată la ceremonie, a întârziat şi ea, intrând tiptil