Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visa Europe: În doi ani şi jumătate, aproape toate cardurile din România vor fi cu cip

Publicat in Curierul, miercuri 16 decembrie 2009 ·

Aproape toate cardurile din România vor fi cu cip în doi ani şi jumătate, în condiţiile în care emiterea de astfel de produse se va accelera puternic în 2010, pentru că toate băncile vor lansa instrumente de acest tip, a declarat, ieri, directorul Visa Europe pentru România, Cătălin Creţu. "Anul viitor va accelera puternic emiterea de carduri cu cip, pentru că toţi marii emitenţi vor lansa astfel de produse. În 2009 au existat încă câţiva emitenţi care erau în proces de certificare. Estimăm că în doi ani şi jumătate cardurile vor fi în proporţie de circa 100% cu cip", a spus Creţu, citat de Mediafax. Oficialul Visa Europe consideră că România este "în urmă" la emiterea de carduri cu cip, în condiţiile în care aproape 20% din aceste produse sunt cu cip. Acesta a explicat că în 2009 s-a ajuns la un procent de upgradare a reţelei de bancomate la tehnologia EMV de peste 75%.

"Nu era nimic alarmant nici până atunci, dar modernizarea a lovit puternic procesul prin care se copia informaţia de pe benzile magnetice de pe cardurile din străinătate şi se venea în România şi se retrăgea numerarul. În prezent circa 90% din bancomate şi 80% din POS-uri sunt upgradate la tehnologia EMV", a mai spus Creţu.

Acesta a precizat că tendinţa de fraude de pe cardurile româneşti a fost dintotdeauna sub media europeană.

Raportul fraudă/vânzări este de 0,004% în România, comparativ cu 0,058% la nivel european, potrivit datelor de la finele anului trecut.

În ceea ce priveşte anul 2009, Creţu a spus că principala problemă pentru piaţa de carduri a rămas preferinţa românilor pentru numerar, şi nu criza care a afectat puternic economia. "Am reacţionat la această situaţie încercând să mergem din nou la baza piramidei, adică preluând şi construind cu mesajul educaţional. Saltul pieţei va veni din educaţie, dar şi din extinderea reţelelor de acceptare în locuri unde plăţile

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 2 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 50 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 57 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren / Poliţia, sesizată de un alt călător / Agresorul, aşteptat în următoarea gară, victima fiind transportată la spital

News.ro acum 55 minute
Un bărbat şi-a agresat soţia cu un cuţit, în tren, de faţă cu alţi călători. Unul dintre ei a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zi

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°