Nu crede in referendumuri, considera restrictiile pentru imigranti o decizie buna, vrea Turcia in UE si nu vede UK in spatiul Schengen sau adoptand moneda euro in viitorul apropiat. Este vorba despre Chris Bryant, ministru britanic de stat pentru Europa si sub-secretar de stat in Parlament pentru Relatii Externe si Commonwealth. El a raspuns, intr-un interviu, intrebarilor cititorilor HotNews.ro
R: Guvernul britanic a fost un sustinator puternic al procesului largirii UE. Dar apoi a decis sa inchida piata muncii pentru cetatenii romani si bulgari. Cum comentati aceste politici aparent contradictorii? C. Bryant: Cand oamenii au venit dintr-o tara sau alta [in Marea Britanie] la inceputul decadei, odata cu ascensiunea tarilor UE10, cu exceptia Danemarcei si a Irlandei noi am fost singura tara care le-a permis oamenilor sa vina si sa lucreze in Marea Britanie inca din prima zi. Am estimat un numar rezonabil, insa au venit cu miile. Am decis ca, din cauza recesiunii, sa continuam restrictiile in cazul Romaniei si a Bulgariei si cred ca a fost decizia corecta. Dificultatea in cazul regiunii din care provin, o regiune saraca din sudul Tarii Galilor, consta in faptul ca oamenii ar fi ramas cu impresia ca suntem mai primitori cu strainii.
R: Dar numarul estimat de romani in Marea Britanie este in jur de 80.000, mult mai mic fata de numarul polonezilor. Romanii nu prefera Marea Britanie, ci tari precum Italia si Spania, iar in Spania romanii nu au restrictii pe piata muncii, in ciuda comunitatii numeroase. C. Bryant: Credeam ca au aceleasi restrictii.
R: Nu au. C. Bryant: Totusi, Spania si toate celelalte tari au refuzat sa primeasca polonezi, letoniei, lituanieni, estonieni, unguri, cehi, slovaci, sloveni, maltezi si ciprioti cand aceste tari au intrat in UE. Din perspectiva istorica, in Marea Britanie am avut o comunitate mare de polonezi