* tânărul de 22 de ani a reuşit să sustragă ţigări şi produse alimentare din mai multe societăţi comerciale din municipiu
Un tânăr de 22 de ani, specializat în furturi din societăţi comerciale, a ajuns pe mâna poliţiştilor. Marian Florin A. a fost reţinut pe ordonanţă pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Astfel, la data de 14 decembrie, administratorul unei societăţi comerciale a reclamat la Poliţia Municipiului faptul că, în noaptea de 13 spre 14 decembrie, persoane necunoscute au pătruns, prin efracţie, în incinta unităţii situate pe Calea Călăraşilor şi au sustras pachete cu ţigări şi produse alimentare în valoare de 3.389 de lei. Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale au demarat cercetările şi l-au depistat pe suspectul Marian Florin A., de la care au recuperat prejudiciul. Extinzând cercetările, judiciariştii au stabilit că,în nopţile de 18 spre 19 octombrie şi 8 spre 9 noiembrie, tânărul a mai comis două furturi din societăţi comerciale, creând un prejudiciu de 8.411 lei, constând în ţigări, produse alimentare şi un telefon mobil. De asemenea, cel în cauză era cercetat şi cu privire la o tentativă de furt calificat, comisă în noaptea de 11 spre 12 decembrie, în dauna altei societăţi din municipiu, când, împreună cu fratele său, Sorin A., a încercat să sustragă bunuri, dar fiind surprinşi de o patrulă de poliţie, a reuşit să fugă. * tânărul de 22 de ani a reuşit să sustragă ţigări şi produse alimentare din mai multe societăţi comerciale din municipiu
Un tânăr de 22 de ani, specializat în furturi din societăţi comerciale, a ajuns pe mâna poliţiştilor. Marian Florin A. a fost reţinut pe ordonanţ