Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FORT dă în judecată CNADNR, pentru interzicerea circulaţiei pe unele drumuri naţionale

Publicat in Curierul, joi 17 decembrie 2009 ·

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) va da în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), în numele membrilor săi, pentru a recupera pagubele cauzate de imposibilitatea utilizării drumurilor blocate de zăpadă.

"Măsura de restricţionare a traficului autovehiculelor de peste 7,5 tone, comunicată de centrul Infotrafic, este datorată lipsei de competenţă a Companiei de Autostrăzi şi Dumuri ce se ascunde de propriile obligaţii şi îndatoriri, ca administrator al drumurilor naţionale şi europene. Nu este posibil ca într-o ţară europeană, în 2009, la prima zăpadă din an, o întreagă zonă teritorială precum Moldova, să fie ruptă de restul ţării, fără ca persoanele responsabile de acest lucru să răspundă în faţa legii", se arată într-un comunicat emis ieri de FORT. Asociaţia nu precizează valoarea despăgubirilor. FORT arată că CNADNR este obligată să anunţe şoferii cu privire la restricţionarea traficului şi să intervină în timpul cel mai scurt pentru a asigura circulaţia pe drumurile publice în condiţii de siguranţă. "Tot ceea ce aflăm de la Compania de Autostrăzi şi Drumuri este că pe întreaga reţea naţională s-a acţionat cu 9.187 de tone de material antiderapant, ceea ce la un calcul simplu ne arată că, în fapt, s-a utilizat circa o jumătate de găleată de nisip pe kilometru de drum. Eficienţa acestei acţiuni este simplu de constatat de către plătitorii de roviniete, care trebuie să se obişnuiască, ca dotarea autovehiculului să cuprindă, în afară de lopată şi nisip, o păturică, sobă teracotă, ceaiuri calde şi Distonocalm, pentru a tranzita drumurile naţionale", se precizează în comunicatul citat de Mediafax. Totodată, FORT solicită "tuturor celor afectaţi de lipsa de reacţie a autorităţilor" să se constituie parte civilă în procesul intentat CNADNR sau să cheme în judecată compania "pentru a crea primul preceden

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 27 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 15 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°