Primul lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, Cealaltă Irina, are în comun cu un alt debut al acestui an, Francesca de Bobby Păunescu, tema „la modă“ a emigrării. Principala deosebire este că aici accentul nu mai cade pe femeia care decide să plece la muncă în străinătate, ci pe bărbatul care rămîne în ţară. Tocmai în acest protagonist, care trebuie să fie portretizat convingător, rezidă prima miză a filmului. Scenariul, semnat de Ileana Muntean, Mircea Stăiculescu (şi regizor), a fost inspirat – aflăm de pe generic – de o „poveste reală“ (formulă oximoronică tot mai populară) despre un maestru al autoiluzionării. Aurel Jianu (interpretat de Andi Vasluianu) este un băiat simplu de la ţară, care, rămas orfan de ambii părinţi, o cunoaşte pe consăteana Irina Paraschiva Julieta (Simona Popescu), proaspăt divorţată, şi se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Deşi tatăl Irinei (Doru Ana) îl dispreţuieşte pe Aurel, cei doi se căsătoresc şi, la insistenţele ei, se mută la Bucureşti. Desigur, pentru a le fi mai bine amîndurora. Acesta este pretextul pe care Irina, acum angajată cu ziua la o firmă egipteană de chimicale, îl foloseşte din nou, cu abilitate, ca să-l convingă pe Aurel, acum „bodyguard“ la mall, că ea trebuie să plece cu serviciul la Cairo. Pleacă, se întoarce radical schimbată după trei luni, rămîne cîteva zile, apoi pleacă din nou şi nu mai revine în ţară decît „conservată“ (sau „mumificată“) într-un sicriu. Însă marea dramă a lui Aurel nu este dispariţia soţiei, ci faptul că pasiunea sa pentru Irina pare să-i fi adormit complet raţiunea. Dacă, în timp ce ea trăia, el se amăgea că este iubit (noi, spectatorii „obiectivi“, realizăm imediat că se înşală amarnic), după ce obiectul pasiunii sale nu mai este, Aurel continuă să trăiască în minciună, refuzînd orice argumente şi dovezi. Nu pot să discern cît e idealism şi cît e idioţenie în comportamentul personajului.