Emil Boc mi s-a părut de la început un personaj conştiincios şi plin de intenţii pozitive. Şi la un moment dat mi s-a părut chiar capabil să facă o treabă bună în fruntea guvernului. Primele două păreri rămân încă valabile. În ce o priveşte pe a treia, chiar dacă Traian Băsescu l-a desemnat premier, oricum va avea o marjă de manevră foarte mică, măsurile urmând să fie luate în conformitate cu programul semnat cu FMI, după cum scria şi colegul meu, Lucian Davidescu, ca şi Daniel Oanţă.

Mă gândeam aseară să scriu de ce nu îmi mai place Emil Boc, de când a început să mă dezamăgească. Costi Rogozanu n-a avut somn azi-noapte şi mi-a luat-o puţin înainte . Dar, pe lângă motivele invocate de el, pe care nu le mai repet, eu mai am câteva.

Mă enervează că a devenit foarte demagog. Deranjant de demagog. Şi că repetă aceleaşi prostii de o mie de ori, uneori nici măcar nefiind vorba de idei proprii, ci preluate de la Traian Băsescu. De exemplu, m-a impresionat negativ în campania electorală discursul său de “nu ne vindem ţara”, copiat după campania electorală a actualului preşedinte. “Au mai ramas de privatizat Transgaz, Romgaz, Poşta. Aici sunt interesele directe ale celor care deţin trusturile de presa cele mai importante” a repetat Boc, cu mici variaţiuni, la toate televiziunile şi la toate întrunirile. Discursul de tipul ăsta, pe care l-am mai auzit şi în anii ‘90, mi se pare complet depăşit. Şi din gura lui Boc sună cam fals, învăţat pe dinafară. Chiar aşa, ne mai e frică de privatizări? Păi, suntem un stat de drept, sau nu?

Alt discurs repetat de Boc la nesfârşit, în urmă cu câteva luni, este cel cu “statul obez”, care trebuie să slăbească. Eu chiar nu înţeleg cum nu se plictisesc oamenii ăştia să repete aceleaşi lucruri în continuu. Că eu mă plictisesc să le ascult. Şi o fac, vreau nu vreau, din cauza meseriei. Pe fond, discursul acesta al lui Boc, cu