Această certificare a fost dată de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Unicef pentru 23 de maternităţi din România și are la bază efortul acestora de a sprijini alăptarea la sân a noilor născuți și contactul cât mai timpuriu dintre mamă și copil.
Un alt element care contribuie la acest tip de certificare este existența saloanelor în care bebelușii stau alături de mamele lor.
Conform datelor oficiale, mai mult de jumătate din bebelușii români suferă de anemie din cauză că sunt hrăniţi cu lapte de vacă de la vârste foarte fragede.
”Ne bucură că eforturile depuse de noi de ani de zile sunt apreciate și recunoscute”, a declarat dr. Sorin Prișcă, director al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Arad .
Acesta a explicat că la matenitatea arădeană sistemul rooming este practicat de circa cinci ani de zile și constă în aducerea bebelușului alături de mamă în primele 24 de ore după naștere.
”Astfel mamele pot alăpta mai ușor și în plus pot învăța mult mai repede tot ceea ce trebuie să știe în privința îngrijirii celor mici”, a adăugat Sorin Prișcă.
În paralel cu sistemul rooming la maternitatea din Arad s-a desfășurat și o amplă campanie de încurajare a mamelor către hrănirea la sân, campanie care începe încă de la faza de ”școală a părinților”, adică la cursurile ce pregătesc viitorii părinți pentru naștere și pentru primele zile alături de cei mici.