Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comercianţii, petardele şi pocnitorile la control!

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 ·

Comercianţii, angrosiştii şi importatorii de materiale pirotehnice „tradiţionale” vor fi controlaţi pentru prevenirea evenimentelor nedorite.

Reprezentanţii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, din cadrul I.P.J. Galaţi, vor demara, în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, o serie de verificări la societăţile care au cumpărat materiale pirothnice, precum şi la firmele importatoare, pentru a se asigura că vor fi comercializate numai produsele permise de Legea privind regimul materialelor explozive.

În acelaşi timp, vor fi verificaţi agenţii economici şi persoanele fizice sau juridice, care desfăşoară, fără drept, orice activităţi cu astfel de materiale. În cazul în care se vor descoperi nereguli, se vor lua măsurile prevăzute de Legea nr.126/1995 (sancţiunea pentru încălcarea acestor norme legale este închisoarea de la şase luni la un an).

“Adresăm rugămintea către toate primăriile din judeţ să nu emită autorizaţii de comercializare a obiectelor artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice către persoane fizice şi asociaţii familiale”, a declarat Cristina Tatulici, purtător de cuvânt al I.P.J Galaţi.

De asemenea, reprezentanţii poliţiei fac un apel către părinţi, pentru a-şi supravehea cât mai bine copiii, mai ales că şcolile sunt în vacanţă în perioada sărbătorilor, deoarece folosirea necorespunzătoare a acestor petarde, artificii sau pocnitori reprezintă un mare pericol pentru sănătatea şi integritatea lor corporală şi atrage răspundere penală.

La nivelul judeţului Galaţi, îşi desfăşoară activitatea 18 societăţi comerciale care au

fost autorizate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) şi avizate de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi să comercializeze obiecte pirotehnice.

Potrivit Legii nr. 126/1995, modificată prin Legea nr. 406/2006, dreptul de a efectu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 31 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 48 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum o ora
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum 42 minute
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Rata inflației a încheiat 2024 cu 5,14%

Wall-Street.ro acum 33 minute
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna decembrie 2024, la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38%, iar serviciile cu 7,10%, potrivit datelor publicate de Institu

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 4 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°