Chiar dacă nămeţii au îngreunat traficul pe multe din şoselele ţării, acolo unde drumurile au fost blocate sau înzăpezite de ninsoare, unii şoferi au ales să se distreze făcând drifting în parcările uriaşe din supermarket-uri.
După cum se poate vedea în imaginile de mai jos, prima zăpadă nu i-a afectat pe amatorii de senzaţii tari, aceştia alegând să facă şi să se dea în spectacol într-un mod cu totul original, profitând şi de faptul că deţin maşini puternice, care pot concura, cu brio, la întrecerile de gen.
La unul din cele mai mari magazine din Bucureşti, undeva după miezul nopţii, câţiva şoferi inconştienţi, care au dorit să imite piloţii de raliu, au încercat să demonstreze că zăpada este tocmai bună pentru derapajele controlate, chiar dacă şi-au lovit maşinile.
Accidentul nu prea i-a afectat pe şoferi, unul acesta limitându-se doar a remarca, simplu, "se mai întâmplă şi d-astea!".
În Brăila, maşinile au luat locul cailor putere atât la propriu, cât şi la figurat. Un grup de tineri au fost tractaţi pe străzi de un şofer care nu a găsit altceva de făcut decât să lege în spatele său câţiva tineri dornici de senzaţii tari. Iată, mai jos, ce a ieşit:
Un alt tânăr a preferat să le arate celor mici cam ce trebuie să facă atunci când ninge afară, fără a încerca să le transmită micuţilor un mesaj de genul "aşa nu e voie". Din contră, în timpul clipului, imaginea se opreşte şi apare postat: "Dacă nu faceţi ca el, mai bine nu vă uitaţi!". Comentariile sunt de prisos.