Viaţa merge înainte, oamenii care muncesc din greu, eficient şi cu pasiune vor trece cu bine şi de această perioadă.

Era cât pe ce să nu scriu acest articol. Ar fi trebuit să fie gata cu o seară înainte, dar Răzvan Corneţeanu, directorul trustului Adevărul, mă anunţase că avem o problemă. Furnizorii din Germania ai unui imens utilaj pe care a trebuit să îl cumpărăm, vreo 600 de tone de fierătanii, sunt pe cale să dea faliment. Ne-am suit în avion şi am fugit să ne întâlnim cu ei, ca nu cumva să fi plătit nişte milioane degeaba. Discuţia a durat până la 3 noaptea.

Acum e 6 dimineaţa şi sunt furios pe ceea ce am auzit acum vreo două zile, că-mi face cineva articolele. Asistenta mea, o tânără şi distinsă doamnă, mamă, i-ar înjura cu foc pe zvonari. I le dictez la telefon sau pe Skype, la cele mai năstruşnice ore, în funcţie de fusul orar, de prin maşini sau de prin camere de hotel.

Aseară deci, în prezenţa unor căpcăuni serioşi, fără de care nu se poate întâmpla nimic în afaceri, specialişti în virgule şi în texte legale încâlcite, ne-am întâlnit cu doi bătrânei simpatici, jenaţi profund de situaţia în care se aflau. Toată viaţa au produs, au cumpărat şi au vândut maşinării. Şi nu veniseră cu un avocat, ei ştiau să îşi facă treaba serios, nemţeşte, fără bani în avans, plătiţi cinstit, pe o muncă perfect făcută. La vârsta la care alţii stau prin parcuri şi joacă table, cei doi umblă prin lume să îşi vândă echipamentele industriale. Le place, asta ştiu, asta fac. Nu i-au plătit nişte derbedei de prin Venezuela şi Ucraina, iar banca lor de provincie nu-i mai finanţează. Asta-i criza în viaţa reală.

Mi-am adus aminte de o întâlnire într-un cerc restrâns, la Washington, acum vreo 10 zile. La masă se aflau oameni care, atunci când scot o vorbă în public, mişcă pieţele din loc. Ştim cu toţii că lumea financiară e reglementată haotic, economia globală nu