Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Dealerii de heroină eliberaţi pe motiv că nu prezintă pericol pentru comunitate

Publicat in Adevarul, joi 17 decembrie 2009 ·

Doi dintre cei patru suspecţi reţinuţi pentru introducerea în ţară a două kilograme de heroină au fost eliberaţi. Un judecător de la Tribunalul Suceava a considerat că aceştia pot umbla liberi prin societate. Ceilalţi doi indivizi reţinuţi află dacă vor fi eliberaţi pe 22 decembrie

Prin bunăvoinţa şi îngăduinţa pătrunsă de spiritul Crăciunului a unui judecător de la Tribunalul Suceava, doi dintre cei patru suspecţi în cazul dosarului de introducere în ţară de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc au fost eliberaţi.

Stimabilul apărător al legii a considerat că cei doi complici la acţiunea de introducere în ţară a 1,95 kg de heroină nu prezintă nici cel mai mic pericol pentru comuniate şi i-a scăpat de arestul preventiv, atrăgându-le doar atenţia că nu au voie să părăsească ţara.

Este vorba de A. Ovidiu de 30 de ani şi F. Cristian de 33 ani, indivizi reţinuţi cu o zi în urmă pentru 24 de ore. După expirarea mandatului de reţinere, angajatul Tribunalui Suceava nu a admis propunerea D.I.I.C.O.T. de arestare preventivă a celor doi.

Reamintim că cei doi, împreună cu P. Ovidiu şi L. Lucian au introdus în România din Grecia cantitatea de 1950 grame de heroină, pe care au încercat să o comercializeze în scop personal.

La jumătatea lunii iunie (acum 6 luni) poliţiştii Serviciului Antidrog – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. s-au apucat de instrumentarea dosarului şi strângerea dovezilor în cazul celor patru indivizi.

După luni de muncă şi adunare de probe toţi cei patru inculpaţi au fost arestaţi şi duşi în faţa judecătorilor. Doi dintre ei au fost eliberaţi, iar principalii doi suspecţi aşteaptă decizia de eliberare a judecătorilor pe 22 decembrie.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 2 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 49 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 27 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 5 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

1°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°