În 1975, şi portughezii i-au acordat "Tovarăşului" o înaltă distincţie de stat. "Preşedintele republicii portugheze conferă Excelenţei Sale, preşedintele Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, Marele Colan al Ordinului Militar al Sfântului Iago (Iacob) cu spadă.
Conform regulamentului ordinelor portugheze îi sunt acordate onorurile şi dreptul de a purta însemnele corespunzătoare", scria comunicatul oficial emis de la Lisabona. Generalul Francisco da Costa Gomes, şeful statului lusitan, a înmânat personal distincţia la 14 iunie 1975, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, la Palatul Consiliului de Stat.
Relaţiile dintre cele două ţări se îmbunătăţiseră după 1974, o dată cu dispariţia "statului nou", regim de dreapta înfiinţat de Salazar. Preşedintele Gomes a condus Portugalia doar 23 de luni, suficient timp pentru a normaliza relaţiile cu ţările comuniste din estul Europei. Iar conferirea unor distincţii omologilor în funcţie a fost, în acest caz, mai mult decât un gest protocolar.
Ordinul sfântului cu spadă are o istorie străveche. A fost înfiinţat în secolul al XII-lea de cavalerii creştini, aprigi luptători împotriva invaziei maure şi protectori ai pelerinilor de la Compostela. Din 1320, ramura portugheză a ordinului s-a despărţit de cea castiliană. Crucea roşie a sfântului Iacob, patronul spiritual al Spaniei, a fost de la început simbolul ordinului. A fost folosit şi de cruciaţii francezi, de templieri şi, mai târziu, de englezi. În Peninsula Iberică, crucea roşie a fost înlocuită cu o sabie, semnificând lupta creştinilor iberici împotriva "necredincioşilor" arabi. Iar sfântului Iacob i s-a spus "ucigaşul de musulmani".
De-a lungul istoriei Portugaliei, ordinul şi-a pierdut din prestigiu doar pentru o scurtă perioadă (1834-1910), în timpul monarhiei constituţionale. Dar de la sfârşitul pr