Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Asfaltatorul” Căşuneanu, la DNA

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 17 decembrie 2009 · ·

Omul de afaceri Costel Căşuneanu - supranumit şi „Regele asfaltului”, datorită nenumăratelor contracte încheiate cu statul pentru reabilitarea unor drumuri - este aşteptat la sediul DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile formulate împotriva sa de procurori în dosarul în care senatorul PSD Cătălin Voicu e acuzat de trafic de influenţă.

Aşa au precizat, ieri, surse judiciare, potrivit cărora Căşuneanu este cel de-al doilea om de afaceri care iar fi dat bani lui Voicu pentru a interveni în favoarea lui într-un dosar vizând o licitaţie ce urma să-i fie atribuită. Afaceristul e acuzat de anchetatori de cumpărare de influenţă.

„Azi, sunt aşteptaţi la audieri şi cei doi magistraţi ai Curţii Supreme vizaţi de anchetatori în acest caz”, au adăugat aceleaşi surse. Unul dintre ei - preşedintele Secţiei Civile a Curţii Supreme, judecătorul Florin Costiniu - va fi confruntat cu datele strânse de procurori în acest caz.

Înainte de a fi magistrat la Curtea Supremă, Costiniu, una dintre persoanele cu care Voicu a primit interdicţia de a lua legătura, a fost şi avocat. Printre stagiarii lui s-a numărat şi avocatul Cezar Bivolaru, un alt nume de pe lista celor pe care senatorul PSD nu are voie să-i contacteze.

Aceste audieri au fost motivul pentru care procurorii au cerut magistraţilor să amâne, până luni, o decizie în cazul cererii lui Cătălin Voicu de a-i fi ridicate interdicţiile.

„Anchetatorii au nevoie de timp pentru a ataşa la dosarul pe care-l vor trimite instanţei probele adunate până acum, inclusiv declaraţiile celor audiaţi”, au explicat sursele citate.

“Relaţia” Cătălin Voicu - Poliţia Capitalei

Pe de altă parte, anchetatorii au stabilit că senatorul Voicu a încercat să-l convingă pe fostul şef al Poliţiei Capitalei, Mihai Călinescu, să închidă un dosar în care magnatul

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Crin Antonescu a dat o declaraţie la Securitate, în 1988, despre un prieten care a încercat să fugă din ţară / CNSAS a transmis că nu a fost colaborator / Antonescu: Am fost o victimă a Securităţii, nicidecum un colaborator - DOCUMENT / VIDEO

News.ro acum 12 ore
Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, face, marţi după-amiază, declaraţii de presă, după ce Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a transmis că, în 1988, a dat o declaraţie la Securitate despre

Emisiunile zilei de miercuri, 16 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor: ziua în care Iuda l-a trădat pe Iisus Hristos. Ce nu trebuie să faci în această zi

Mediafax acum 31 minute
Miercurea Mare are o încărcătură aparte, fiind legată de două episoade cutremurătoare din Noul Testament: ungerea cu mir a lui Iisus de către femeia păcătoasă și trădarea Sa de către Iuda Iscarioteanul. În această zi, Evanghelia ne amintește de feme

Un tribunal din Peru îl condamnă pe fostul preşedinte Humala la 15 ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Un tribunal peruan i-a condamnat, marţi, pe fostul preşedinte Ollanta Humala şi pe soţia sa la 15 ani de închisoare în legătură cu un scandal global de corupţie, în care grupul brazilian de construcţii Odebrecht a plătit mită unor politicieni, trans

Video Mașină de poliție implicată în accident într-o intersecție din Alba Iulia. Două persoane au fost transportate la spital

Adevarul acum 7 ore
O autospecială de poliţie a fost implicată, marţi seară, într-un accident rutier în municipiul Alba Iulia. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu, la turneul de la Rouen

News.ro acum 10 ore
Perechea Gabriela Ruse/Bernarda Pera (România/SUA) s-a calificat, marţi, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA250 de la Rouen (Franţa). Ruse şi Pera au trecut în primul tur de perechea Eden Silva/Kimberley Zimmermann (

Dan Caldwell, consilier de top al lui Pete Hegseth, a fost suspendat şi escortat afară din Pentagon în urma unei anchete privind o scurgere de informaţii

News.ro acum 5 ore
Unul dintre principalii consilieri ai secretarului american al apărării Pete Hegseth, Dan Caldwell, a fost escortat marţi din Pentagon după ce a fost identificat ca potenţial vinovat în urma unei anchete privind scurgeri de informaţii de la Departam

Mandat de arestare prelungit pentru Bogdan Peșchir! Va sta după gratii încă 30 de zile

Ziua Constanta acum 13 ore
Magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 a dispus, marți, prelungirea cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv în cazul lui Bogdan Peșchir, finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, conform Agerpres.ro 'Admite propunerea PICCJ în do

Biroul Electoral Central anunţă că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal / 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice

News.ro acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) anunţă, marţi seară, că a dispus, în perioada 4-12 aprilie, eliminarea de pe marile platforme online a 609 materiale publicitare politice cu conţinut ilegal. 149 dintre acestea erau postate de persoane fizice, restul f

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

6°/28°
joi

9°/22°
vin.

9°/21°
sâm.

10°/20°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/23°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

9°/20°
Constanta
acum

mie.

8°/17°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/27°
joi

12°/25°
vin.

12°/23°
sâm.

12°/17°
Timisoara
acum

mie.

8°/24°
joi

13°/27°
vin.

13°/19°
sâm.

12°/19°