Compania a solicitat ANRE scumpirea gazelor cu 15% şi a electricităţii cu 12%, din 1 ianuarie
"Dacă ne-ar aproba aceste creşteri pentru tarife, ne-am recupera pierderile de peste 700 mil. lei, într-un an"
Izvoranu (CPISC): Orice majorare va veni peste un val de şomeri, iar datele de până acum arată că 2010 va începe dezastruos
Grupul energetic E.ON România a solicitat Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) scumpirea gazelor cu 15% şi a electricităţii cu 12%, pentru populaţie, din 1 ianuarie, dar nu crede că va obţine această majorare a tarifelor, a declarat ieri directorul grupului, Frank Hajdinjak, citat de NewsIn. "Pierderile totale reportate din anii precedenţi sunt de peste 700 milioane lei, pentru gaze, şi de opt milioane lei, pentru electricitate. Astfel că am solicitat ANRE majorarea preţului gazelor cu 15% şi cu 12% a energiei electrice, pentru populaţie. Dar ştim că aceste creşteri nu sunt realiste în condiţiile actuale. Suntem conştienţi că nu vom primi 15% şi 12% creşteri ale tarifelor", a declarat directorul general al E.ON România, Frank Hajdinjak, în cadrul unei conferinţe de presă. Acesta crede, totodată, că va ajunge la un compromis cu ANRE, pentru toţi jucătorii din piaţă. "Dacă ne-ar aproba aceste creşteri pentru tarife, ne-am recupera pierderile de peste 700 milioane lei, într-un an", a mai spus Hajdinjak.
"Sunt costuri datorate scăderii consumului"
Directorul general al Confederaţiei Patronale a Industriei, Serviciilor şi Comerţului din România (CPISC), Adrian Izvoranu, ne-a declarat că astfel de majorări au fost aduse în discuţie încă din luna septembrie a acestui an, când s-a constatat că a scăzut foarte mult consumul, iar, la acea dată, s-a spus că dacă acest trend va continua vor fi nevoie de astfel de majorări. "Sunt costuri datorate scăderii consumului. Am asis